Current track

Title

Artist


Gheorghe Gh. Mironescu a fost membru de onoare al Academiei de Științe din România începând cu 3 iunie 1941

#Postat de on ianuarie 28, 2022

Gheorghe Gh. Mironescu , cunoscut sub numele de G. G. Mironescu (28 ianuarie 1874 – 8 octombrie 1949), a fost un om politic român , membru al Partidului Național Țărănesc (PNȚ), care a fost prim-ministru al României timp de două mandate.

Gheorghe Gh. Mironescu 

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/Category:Gheorghe_Mironescu#/media/File:Mironescu.PNG

Gheorghe Gh. Mironescu s-a născut la 28 ianuarie 1874 în orașul Vaslui, ca fiu al magistratului Gheorghe M. Mironescu și al Ecaterinei.

A pătruns în tainele învățăturii în orașul natal, în cadrul Școlii primare de băieți Nr. 1 Vaslui. Și-a continuat cursurile gimnaziale și liceale la Iași, la Liceul Național, obținând diploma de bacalaureat în anul 1891, la „Institutele Unite” din același oraș.

În spiritul tradiției familiei, în octombrie 1891, a intrat la Facultatea de Drept, dar și la Facultatea de Litere și Filosofie, din cadrul Universității din București. În anul 1894 a obținut cele două licențe: în iunie licența în drept, iar în octombrie licența în litere. A urmat doctoratul la Paris. Lucrarea sa intitulată „Traité Théorique et Pratique du Casier Judiciaire” a fost „elogiată și reținută” de Facultatea de Drept din Paris.

În anul 1899 s-a întors în țară. A devenit procuror pe lângă Tribunalul Ilfov (1900), avocat al statului (1900-1901) și s-a consacrat unei cariere didactice la Facultatea de Drept din București (1901-1939).

Odată cu declanșarea Primului Război Mondial s-a numărat printre cei 30 de profesori universitari și 40 de parlamentari, care, la propunerea lui Simion Mândrescu, în numele „Asociației profesorilor universitari din România”, au plecat la Paris, unde au susținut o intensă propagandă pentru Unire.

În perioada 8-11 aprilie 1918 a fost unul dintre membrii delegației române la „Congresul naționalităților oprimate din monarhia Austro-Ungară”, care a avut loc la Roma, iar la 30 aprilie 1918, acesta a făcut parte din „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, creat la Paris, militând pentru unirea teritoriilor românești din Austro-Ungaria cu România.     Întors în țară a fost deputat și senator ,vicepreședinte al Senatului. A devenit ministru al Instrucțiunilor Publice , ministru al Afacerilor Străine, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de Finanțe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri în guvernele Iuliu Maniu, ministru subsecretar de Stat și consilier regal, din 30 martie 1938.

La 31 mai 1939 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

A fost autorul a numeroase lucrări.   

Gheorghe Gh. Mironescu a încetat din viață la 23 iulie 1956, la vârsta de 82 de ani, la Iași.

 Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă /28.01.2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *