George Plopu, jurist român

George Plopu, (25 septembrie 1857, Semlac, Arad – 20 octombrie 1940, Arad), a fost un jurist român de seamă, cu o carieră remarcabilă în domeniul dreptului civil și al justiției, membru de onoare al Academiei Române din anul 1934.

A urmat Academia de Drept din Oradea între 1877 și 1881, iar în 1885 a obținut titlul de doctor în științe juridice la Universitatea din Budapesta. Cariera sa juridică a început la Arad, continuând apoi ca judecător la Tribunalul din Gyula, președinte al Judecătoriei din Vișeu, judecător la Curtea de Apel din Oradea și, în cele din urmă, magistrat la Curia imperială din Budapesta – instanță supremă a regatului ungar –, unde a deținut funcția echivalentă cu cea de consilier de Curte de Casație.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/lege-justiţie-curte-judecător-1063249

Sursa foto: https://www.facebook.com/MariusMC81/posts/1857-s-a-născut-george-plopu25-septembrie-1857-semlac-arad-20-octombrie-1940-ara/1078113790984133

În cadrul Curiei Imperiale a fost implicat într-un proiect important de sistematizare a jurisprudenței, redactând o serie de volume de decizii ale senatului Curiei, publicate în Monitorul de Jurisprudență. A fost arestat în aprilie 1919 de regimul bolșevic instalat temporar la Budapesta, dar a fost eliberat după intrarea Armatei Române în oraș și s-a repatriat pe 16 august 1919.

După 1918, a avut un rol important în reorganizarea justiției din Transilvania, contribuind la integrarea sistemului juridic transilvănean în structura națională a statului român. În 1920 a fost numit președinte al secției nou-înființate a Înaltei Curți de Casație și Justiție din București, specializată în apelurile și recursurile provenite din Transilvania. A activat în această funcție până la pensionarea sa, în 1925.

A fost, totodată, profesor onorific la Facultatea de Drept din Cluj, fiind unul dintre cei mai importanți specialiști români în domeniul dreptului urbarial și composesoral.

Opera sa juridică este vastă, iar lucrarea Părți alese din dreptul privat ungar – însumând 2.358 de pagini – este considerată de specialiști primul și singurul tratat de drept privat maghiar redactat de un magistrat român. Alte titluri importante din activitatea sa publicistică includ:

• Drept familiar material
• Drept ereditar (1923)
• Patronat și inspecțiune (1926)
• Memoriu cu privire la un proces de ereditate liniară (1926)
• Un proces de invalidare a contractului de adopțiune (1928)
• Chestiunea composesoratului din comuna Brețcu (1929)
• Memoriu cu privire la condițiunile de vasalitate ale testamentului verbal (1929).