George Lesnea, poet și traducător român

George Lesnea (pseudonim al lui George Glod; n. 25 martie 1902, Iași – d. 6 iulie 1979, Iași) a fost un poet și traducător român.

George Lesnea s-a născut într-o familie modestă, fiind fiul Ilenei și al lui Doroftei Glod, un căruțaș. După terminarea școlii primare la Iași, a început să lucreze ca ucenic la tipografia revistei „Viața Românească”. Ulterior, a avut diverse funcții de-a lungul vieții, lucrând ca tipograf, funcționar la tipografii și edituri, bibliotecar la Baroul Iași și redactor la „Iașul literar”.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/George_Lesnea#/media/File:George_Lesnea_in_1977.png

În perioada în care lucra la „Viața Românească”, a intrat în contact cu Ionel Teodoreanu, care l-a ajutat să-și publice traducerile din limba rusă, în special lucrările poetului Mihail Lermontov.

Lesnea a debutat literar în 1922 cu poezia Din adâncuri, publicată în revista „Gândul nostru”. Primul său volum de versuri, Veac tânăr, a apărut în 1931. A colaborat la diverse reviste literare importante din perioada interbelică, printre care „Viața românească”, „Adevărul literar și artistic”, „Cuvântul liber”, „Gândirea”, „Contemporanul” și altele. În cercul revistei Viața românească, Lesnea a fost încurajat și sprijinit de Ionel Teodoreanu și Garabet Ibrăileanu.

Lesnea a început să traducă din autori precum Henrik Ibsen și Heinrich Heine, însă, având cunoștințe de limba rusă, s-a dedicat mai mult traducerii autorilor ruși. A tradus lucrări din Mihail Lermontov, Serghei Esenin, Aleksandr Pușkin și Evgheni Oneghin, iar traducerile sale au avut un impact semnificativ în literatura română. În 1937, a publicat volumul Poeme de Serghei Esenin, iar traducerile sale din Esenin au fost apreciate de critici pentru fidelitatea față de original și pentru versurile „perfecte” din punct de vedere al ritmului și rimelor. O poezie celebră tradusă de Lesnea, Заметался пожар голубой (Focul vânăt), a fost mai târziu pusă pe muzică de Ducu Bertzi și Nicu Alifantis.

Lesnea a continuat să traducă operele lui Esenin, iar în 1946 a fost premiat pentru traducerile sale din Aleksandr Pușkin. Traducerile sale din „Evgheni Oneghin” au fost publicate în revistele Iașul nou și Viața românească începând cu 1951.

Pe măsură ce regimul politic din România a evoluat, George Lesnea a scris ode și poezii de adeziune pentru diferite personalități, inclusiv Carol al II-lea al României, Ion Antonescu, Nicolae Malaxa și Partidul Comunist Român. În timpul regimului comunist, a scris versuri dedicate lui Nicolae Ceaușescu, explicând ulterior că aceste poezii au fost, de fapt, un imn religios în care „Dumnezeu” a fost înlocuit cu „partid”.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Lesnea își petrecea verile la Mănăstirea Agapia, iar în ultimii ani ai vieții sale, a scris versuri dedicate locului care l-a marcat profund. A decedat la 6 iulie 1979, la Iași, și a fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.

Pe parcursul carierei sale, Lesnea a fost recompensat cu numeroase premii și distincții, inclusiv:

• Premiul „Demostene Constantinidi” al Academiei Române (1935)
• Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie (1939)
• Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler (1943)
• Premiul de Stat pentru literatură (1954)
• Ordinul Muncii clasa a III-a (1957)
• Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).

În 1979, la 100 de ani de la nașterea sa, a fost comemorat printr-o placă pe blocul Tarom din Iași, locul unde a trăit în ultimii ani ai vieții sale.

George Lesnea a publicat o serie de lucrări semnificative de poezie, printre care:

• Veac tânăr (1931)
• Cântec deplin (1934)
• Poezii (1938)
• Cântec (1940)
• Pomul vieții (1943)
• Treptele anilor (1962)
• Poeme patriei (1975).

Casa în care a locuit George Lesnea în Iași, situată pe Str. Cloșca 16, a fost declarată monument istoric, iar la centenarul nașterii sale, o placă comemorativă a fost montată pe imobilul în care a trăit în ultimul an al vieții sale.