George H. Hitchings, chimist american

După obținerea doctoratului, Hitchings a lucrat la Harvard University și Case Western Reserve University, iar în 1942 s-a alăturat Wellcome Research Laboratories din Tuckahoe, New York. Acolo, în 1944, a început colaborarea cu Gertrude Elion, una dintre cele mai productive parteneriate din istoria farmacologiei moderne.

Împreună, au dezvoltat compuși experimentali precum 2,6-diaminopurina, utilizată în tratamentul leucemiei, și p-clorofenoxi-2,4-diaminopirimidina, un antagonist al acidului folic.

Conform autobiografiei sale publicate pe site-ul oficial al Premiilor Nobel, direcția de cercetare abordată de Hitchings și colaboratorii săi în anii 1940 a dus la dezvoltarea unor tratamente eficiente pentru:

• Malarie – Pirimetamină

• Leucemie – 6-mercaptopurină, thioguanină

• Gută – Allopurinol

• Transplant de organe – Azathioprine

• Infecții bacteriene – Co-trimoxazole (trimethoprim)

• Infecții virale – Aciclovir (herpes), Zidovudină (HIV/SIDA).

Aceste progrese au transformat fundamental abordarea terapeutică a unor boli altădată incurabile sau greu de tratat.

În 1967,Dr. Hitchings a devenit vicepreședinte pentru cercetare la compania Burroughs-Wellcome, iar din 1976 a fost numit Scientist Emeritus. Între 1970 și 1985, a fost și profesor adjunct de farmacologie și medicină experimentală la Universitatea Duke.

A fost fondatorul Fundației Comunitare Triangle în 1983 și a devenit membru al Medicinal Chemistry Hall of Fame.

De-a lungul carierei, George H. Hitchings a primit numeroase premii, printre care:

• Premiul Passano (1969)

• Premiul de Villiers (1970)

• Premiul Cameron pentru Terapeutică, Universitatea din Edinburgh (1972)

• A fost ales membru străin al Societății Regale din Londra (ForMemRS) (1974)

• Premiul Golden Plate, acordat de Academia Americană de Realizări (1989).

George H. Hitchings a murit în 1998, la Chapel Hill, în statul Carolina de Nord, lăsând în urmă o moștenire științifică remarcabilă, care a salvat și continuă să salveze milioane de vieți.