George Banu, teatrolog și profesor universitar român
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 21, 2026
George Banu (n. 22 iunie 1943, Buzău, România – d. 21 ianuarie 2023, Paris, Franța) a fost un reputat teatrolog și profesor universitar român, stabilit în Franța. Din martie 2013, a devenit membru de onoare al Academiei Române.
A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” și Școala Normală din Buzău. A urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din București, unde l-a avut coleg pe regizorul Andrei Șerban. În 1973 s-a stabilit la Paris, unde a devenit profesor de teatrologie la Sorbona (Universitatea Paris III) și, de asemenea, a predat la Universitatea Louvain-la-Neuve din Belgia. Între 1991 și 2000, a fost director al Academiei Experimentale de Teatru. A fost membru al UNITER și președinte de onoare al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, după ce a fost ales de trei ori în funcția de președinte.

Grand débat : L’art et la guerre.
G.Garitan – Operă proprie
- CC BY-SA 4.0
- Fișier:Georges Banu 07822.JPG
- Creată: 14 februarie 2015
- Încărcată: 14 februarie 2015
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Banu#/media/Fișier:Georges_Banu_07822.JPG
Titluri academice
În Franța:
- Doctorat (ciclul III) la Universitatea Paris III, cu teza „L’Orient et le nouveau utopique (Brecht, Meyerhold, Eisenstein)”, susținută la 4 aprilie 1978, sub coordonarea profesorului Bernard Dort (mențiunea: Foarte bine).
- Doctorat de stat, cu lucrarea „Pratiques de la mémoire dans l’art de la mise en scène au XXe siècle”, susținut pe 25 septembrie 1987 la aceeași universitate, sub îndrumarea aceluiași profesor (mențiunea: Foarte bine).
În România:
- Doctorat în estetică la Universitatea București, cu teza „Modurile comunicării teatrale în secolul XX”, susținută la 17 noiembrie 1973, sub coordonarea prof. I. Toboșaru.
Distincții și recunoașteri
- Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor (1989)
- Ofițer al Ordinului Artelor și Literelor
- Cavaler al Palmes Académiques
- Cavaler al Ordinului Național al Meritului (Franța)
- Doctor Honoris Causa al UNATC „I.L. Caragiale” București (2006)
- Premiul de Onoare al AICT – Secția Română (2006)
- Premiul Special al Festivalului Shakespeare (2012)
- Membru de onoare al Fundației Culturale Române
- Cetățean de onoare al orașelor Bologna și São Paulo
- Membru de onoare al Academiei Române.
Opera
George Banu a publicat zeci de volume în limbile română și franceză, lucrările sale devenind referințe în critica teatrală europeană. Printre cele mai cunoscute volume în limba română se numără:
- Teatrul memoriei (1993)
- Roșu și aur (1993)
- Livada de vișini, teatrul nostru (2000)
- Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005)
- Trilogia îndepărtării (2010)
- Shakespeare, lumea-i un teatru (2010)
- Parisul personal (2013, 2015, 2016)
- Scena lumii (2017)
- Viața și teatru pe Scena lumii (2021)
- Obiecte rănite (2022)
- Privirea de aproape (2023)
În limba franceză a publicat, printre altele:
- Le Théâtre, sorties de secours (1983)
- Mémoires du Théâtre (1987)
- Le Rideau ou la fêlure du monde (1998)
- Miniatures théoriques (2009)
- Amour et désamour du théâtre (2013)
- Le théâtre et l’esprit du temps (2021)
- Les objets blessés (2022).
George Banu a realizat și colaborat la mai multe proiecte teatrale, printre care Uitarea și A fi sau a nu fi Europa. Personalitatea sa a fost omagiată în volume colective și monografii precum Călătoriile sau orizontul teatrului (2013), Aproape de scenă (2013), George Banu. Portret într-o galerie de artă (2020), precum și în volumele Secolul 21 – George Banu, contemporanul nostru (2019, 2020).
Jurnal FM 