Current track

Title

Artist


Geantă cu bani găsită în tren de polițiștii de la TF Onești

#Postat de on aprilie 3, 2021

Poliţiştii de la transporturi feroviare Oneşti au găsit o geantă cu o sumă importantă de bani, pe care au restituit-o proprietarului. Evenimentul s-a petrecut ieri, 3 aprilie, când poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Oneşti, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare în trenul ce se deplasa pe ruta Miercurea Ciuc- Oneşti, au identificat pe o banchetă o geantă, care conţinea documente personale, două telefoane mobile şi o sumă de bani, de peste 3.500 lei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că geanta aparţine unei femei de 54 de ani, din judeţul Harghita. Cu sprijinul colegilor de la I.P.J. Harghita, poliţiştii au luat legătura cu persoana în cauză, căreia i-au restituit bunurile pierdute.

În acest context, polițiștii le recomandă cetăţenilor să manifeste atenţie sporită în asigurarea genţilor, bagajelor şi a bunurilor proprii, mai ales atunci când sunt în vacanţă, în excursii, la cumpărături sau în alte imprejurări în spaţiul public.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *