Garda de Mediu Suceava a aplicat sancțiuni pentru Platforma de stocare deșeuri municipale Rădăuți
#Postat de Carmen Vintu on iunie 9, 2022
La verificările efectuate în data de 07 iunie 2022 de către comisari ai G.N.M.-C.J. Suceava la Platforma de stocare deșeuri municipale Rădăuți, administrată de operatorul SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuți, s-a constatat că societatea a continuat activitatea de depozitare a deșeurilor menajere și reciclabile, deși prin actele de control încheiate anterior s-a impus ca măsură interzicerea depozitării, eliminării, stocării și/sau transferului deșeurilor de orice fel pe suprafata platformei de stocare în cauză.

Ulterior controlului efectuat în data de 09.12.2021, G.N.M.-C.J. Suceava a dus de îndată la cunoștința organului de urmărire penală compentent, potrivit legii de procedură penală, faptul că s-a continuat activitatea care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activități, sub aspectul săvârșirii infracțiunii în formă continuă.
G.N.M.-C.J. Suceava a încheiat proces verbal de contravenție în sarcina operatorului SERVICII COMUNALE S.A. Rădăuți in valoare de 50.000 lei – conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului – pentru nerealizarea la termen și în totalitate a măsurilor impuse la controalele anterioare privind interzicerea depozitării, eliminării, stocării și/sau trasferului deșeurilor de orice fel pe suprafața Platformei de stocare deșeuri municipale Rădăuți.
Având în vedere că instanțele de judecată din municipiul Rădăuți au anulat sancțiunile aplicate de G.N.M.-C.J. Suceava, există posibilitatea să nu se asigure condițiile privind un regim sancționator eficient, proporțional, cu efect de descurajare și astfel se poate înlătura efectul disuasiv al sancțiunii.
Jurnal FM 