Francisc Șirato, pictor, desenator și grafician român

Francisc Șirato (15 august 1877, Craiova – 4 august 1953, București) a fost un pictor, desenator și grafician român, una dintre personalitățile marcante ale artei românești din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_%C8%98irato#/media/Fi%C8%99ier:Francisc_Sirato.jpg

Născut într-o familie de mici meseriași din Craiova, cu rădăcini în Banat, Șirato și-a descoperit pasiunea pentru desen încă de tânăr, ceea ce l-a dus la Institutul Grafic din Craiova, unde a învățat tehnica litografiei. Prima sa lucrare a fost un afiș pentru romanul „Cum iubim” de Traian Demetrescu. Cu toate acestea, Șirato a decis să se dedice picturii și, în 1898, a plecat în Germania, la Düsseldorf. Lipsa resurselor materiale l-a împiedicat să urmeze cursurile Academiei de Artă, fiind nevoit să lucreze într-un atelier de gravură. S-a întors în România în 1899 și s-a înscris la „Școala Națională de Arte Frumoase” din București.

În timpul războiului, Șirato a creat cicluri de desene care ilustrau dramele războiului, expuse în cadrul unei expoziții personale din 1921. Această expoziție a marcat încheierea primei perioade din cariera sa, dominată de grafică, și a început să se concentreze tot mai mult pe pictură. Împreună cu Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu și Oscar Han, a fondat „Grupul celor patru”, un colectiv de artiști legați printr-o viziune comună asupra artei și o prietenie strânsă.

În căutarea unui nou limbaj artistic, Șirato s-a concentrat pe construirea imaginii prin lumină, o tehnică evidențiată în compoziția sa „Întoarcerea de la târg” (lucrare dispărută), prezentată la „Salonul Oficial” din 1926. Aici, formele erau definite prin contraste de culoare și lumină.

Șirato a avut și o activitate publicistică remarcabilă, scriind articole și cronici de artă în reviste precum „Sburătorul” și „Cugetul românesc”. În 1938, a redactat o monografie dedicată lui Nicolae Grigorescu.

Nicolae Tonitza spunea despre el: „Șirato vibrează adânc în fața realității, fiindcă ochiul său subtil nu se oprește numai la aparențele fizice, ci pătrunde în profunzimile spirituale.” Tudor Arghezi l-a descris astfel: „Francisc Șirato e artistul care, cu pensula și culoarea, gândește. Și gândul lui continuă departe în tabloul zugrăvit, dincolo de el, și nu se mai isprăvește.”

Surse:

• Francisc Șirato: Încercări critice cu un Cuvânt înainte de Petru Comarnescu. București, 1967
• Mihai Ispir: Francisc Șirato. București, 1979
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_%C5%9Eirato
• https://www.icr.ro/pagini/francisc-sirato