S-a întâmplat la 3 octombrie 1226
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat la 3 octombrie 1226: A murit Francisc de Assisi, întemeietorul Ordinului franciscan. Francisc din Assisi, pe numele său laic Giovanni Bernardone (n. cca. 1181/1182, Assisi, Italia – d. Portiuncula, lângă Assisi). San Francesco d’Assisi, întemeietorul Ordinului Fraţilor Minori (Ordo Fratrum Minorum, OFM), ordin călugăresc cunoscut sub numele de Ordinul franciscan, diacon, patron al Italiei.Ascultarea şi sărăcia, simplitatea şi refuzul oricărui privilegiu, umilinţa şi egalitatea între oameni au rămas temele fundamentale ale mesajului său de reînnoire spirituală, care de fapt a devenit şi un sistem al reînnoirii Bisericii, chiar dacă Francisc nu avea direct în vedere o astfel de reformă.

Despre Sfântul Francisc de Assisi, Papa Benedict al XV-lea spunea: „Este imaginea lui Cristos cea mai desăvârşită din toate timpurile”; iar pentru Dante Alighieri este omul „a cărui viaţă minunată mai bine s-ar cânta-n cerescul cor” (Paradisul, XI, 95). Deşi dintr-o familie modestă, prin dragostea lui vie faţă de Tatăl Creatorul şi surorile creaturi, a exercitat o influenţă extraordinară asupra vieţii religioase a creştinismului apusean, cu ecouri binefăcătoare în manifestările sociale şi artistice.

Francisc de Assisi

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Francisc_de_Assisi#/media/Fi%C8%99ier:StFrancis_part.jpg

S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soţilor Petru şi Pica Bernardone. Petru Bernardone era un mare negustor de stofe şi deseori lipsea de acasă, obligat de interesele comerţului său la călătorii îndelungate prin diferite ţări. La întoarcerea dintr-o călătorie în Franţa, ia cunoştinţă de naşterea primului său copil, căruia la botez i s-a dat numele de Ioan. Din simpatie faţă de ţara din care tocmai se întorsese, a hotărât să-i schimbe numele în Francesco, cu înţelesul de „francez”, conform unui obicei mai vechi de a se da copilului născut în lipsa tatălui numele ţării în care acesta se afla. Francisc însuşi a îndrăgit acest nume, arătând o deosebită simpatie faţă de Franţa şi de limba franceză, de care se folosea în împrejurări solemne. În copilărie a învăţat şi limba latină, folosită la slujbele bisericeşti şi în cancelariile timpului, dar a preferat în toată viaţa limba vorbită de popor, italiana veche, şi în această limbă şi-a exprimat chemarea lui fierbinte la reînnoirea vieţii creştineşti şi a turnat versurile simple şi fermecătoare din „Cântecul Fratelui Soare”.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu