Foto/Video: Peste 840 de misiuni executate de jandarmii din IJJ Bacău în această vară
#Postat de Florin Craciun on septembrie 20, 2023
Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale au fost principalele obiective care au stat la baza planificării, coordonării și executării activităților și misiunilor jandarmilor băcăuani pe timpul sezonului estival 2023, respectiv 01 iunie – 17 septembrie 2023.
Pentru îndeplinirea acestor obiective, zilnic, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au fost angrenați în misiuni de asigurare și menținere a ordinii publice și au acționat atât independent cât și în cooperare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.
Au fost executate 143 misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele desfășurate în spațiul public: manifestări cultural-artistice, sportive, religioase și comemorative.
De asemenea, au fost desfăşurate 13 acțiuni punctuale, în domeniul silvic, cinegetic și piscicol, 214 misiuni de punere în aplicare a mandatelor de aducere și 27 de activitați specifice de prevenire a faptelor antisociale.
Pentru menținerea ordinii publice în zona de competență, efectivele de jandarmi au acționat atât independent, în mediul urban/rural, în stațiunile montane și pe traseele turistice, în zona obiectivelor din competență, dar și în patrule de ordine publică mixte jandarm-polițist, fiind executate 297 de misiuni.
În baza planurilor de cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice și a protocoalelor de colaborare din zona de responsabilitate au fost executate 147 de misiuni. Parteneri ne-au fost instituțiile Ministerului Afacerilor Interne de la nivelul Județului Bacău, executorii judecătorești, organele silvice și piscicole.
Jandarmii băcăuani au intervenit la 335 de solicitări urmare a sesizărilor cetățenilor prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau la numărul de contact al instituției. Intervențiile au fost pentru aplanarea unor conflicte de mică amploare, tulburarea liniștii publice, prezența animalelor periculoase în apropierea gospodăriilor.
Pe timpul executării misiunilor au fost aplicate 575 de sancțiuni contravenționale în valoare de 157.000 de lei, cele mai multe, 474 la număr au fost pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor actelor normative în domeniul pescuitului, acvaculturii și la regimul silvic, au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale în valoare de 25.700 de lei.
Tot în acest sezon estival, echipajele de jandarmerie au întocmit actele de sesizare pentru 48 de infracțiuni (contra persoanei – de lovire sau alte violențe, contra patrimoniului – distrugere, furt, la regimul piscicol,) constatate atât independent cât și în patrule de ordine publică formate din jandarm-polițist. (Sursa/IJJ Bacău)