Current track

Title

Artist


Foto/Video: Mobilizare masivă de forțe pentru stingerea incendiului de pădure de la Târgu Ocna

#Postat de on aprilie 4, 2024

Acțiunea de stingere a incendiului produs la fondul forestier Tg. Ocna continuă și astăzi, 4 aprilie. Suprafața cumulată afectată de incendiu este de aproximativ 80 hectare de vegetație uscată, literă și  pădure mixtă de foioase și conifer, informează ISU Bacău.

Prin efortul susținut al pompierilor, reprezentațiilor Direcției Silvice și autorităților locale, incendiul a fost limitat, neexistând riscul extinderii acestuia către zonele locuite.

În această dimineață, a avut loc schimbul de efective, astfel, în momentul de față la locul indicat acționează forțe și mijloace din cadrul ISU Bacău, ISU Neamț și ISU Vrancea, respectiv 48 de pompieri cu 3 microbuze, 7 autospeciale de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 1 UTV și un punct de comandă mobil. 

La fața locului acționează și 15 lucrători ai Ocolului Silvic Tg. Ocna și 10 voluntari ai SVSU Tg. Ocna cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Totodată, în sprijin acționează și efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, respectiv 21 de jandarmi cu 3 autospeciale de primă intervenție și comandă și un microbuz. 

“Reamintim că zona în care se intervine este una greu accesibilă, impracticabilă, aspect ce îngreunează intervenția echipajelor operative”, precizează ISU Bacău.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *