Foto și video. Macaragiu, accidentat grav în timp ce manevra de la înălțime o piesă metalică. Vezi ce urmări au fost
#Postat de Carmen Vintu on iunie 22, 2019
Un accident grav de muncă s-a petrecut, în această după amiază, pe un șantier din zona străzii Chimiei, din municipiul Bacău.

Un echipaj de la SMURD, împreună cu o autoplatforma din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău, a fost chemat să preia o persoană care avea amputată palma de la mâna stângă și o fractură deschisă în zona gleznei de la piciorul stâng.

Din primele constatări, se pare că muncitorul a fost accidentat în timp ce manevra, de la o înălțime de 20-30 de metri de pământ, o macara, iar o piesă metalică s-ar fi desprins din cârlig și, în cădere, a venit peste el. Victima a fost preluată de un echipaj din cadrul Servicului de Ambulanță Județeană Bacău. La fața locului au ajuns și polițiștii băcăuani care au demarat o anchetă în acest caz.
Florentin Radu
Jurnal FM 










