FOTO: Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) Bacău și-a prezentat astăzi candidații!
#Postat de Florin Craciun on august 29, 2020
În prezența deputatului Varujan Vosganian, vicepreședintele ALDE, deputatul băcăuan Constantin Avram, președintele filialei județene a partidului, a prezentat astăzi echipa cu care Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pornește la lupta electorală în alegerile locale din județul Bacău, de pe 27 septembrie. Constantin Avram a făcut și o trecere în revistă a situației din fiecare localitate, urmată de încurajări pentru candidați, mulți dintre ei figuri noi în partid și chiar în politică. ”ALDE Bacău vizează mai multe posturi de primari în județ – a afirmat Constantin Avram. Obiectivul minimal însă este să avem câte doi consilieri locali în fiecare localitate.”
Președintele ALDE Bacău a subliniat că formațiunea pe care o conduce are șanse foarte mari în bătălia politică pentru postul de președinte al Consiliului Județean. ”În sondajele realizate de noi, candidatul ALDE se situa pe primul loc, în fața celor desemnați de cele două mari partide – a dezvăluit Constantin Avram. Avem un candidat foarte bun, Maricica Luminița Coșa, pe care toată lumea o cunoaște după prestația foarte bună ca prefect al județului Bacău. Luptăm pentru președinția Consiliului Județean!” El a adăugat că, atât timp cât a ocupat această demnitate publică, ea a gestionat cu succes toate situațiile de criză apărute.
Maricica Coșa și Constantin Scripăț, principalele atuuri ale ALDE pentru Consiliul Județean și Primăria Bacău
Cea mai aprigă bătălie electorală se dă pentru primăria municipiului Bacău și a Consiliului Județean, pentru care candidează doi foști prefecți de Bacău: Constantin Scripăț, în prezent viceprimarul Bacăului, și Maricica Luminița Coșa, demisionar din funcția de subprefect.
Maricica Coșa: ”Voi fi un președinte de teren, nu de birou, așa cum am fost și ca prefect”
Președintele ALDE Bacău a subliniat că formațiunea pe care o conduce are șanse foarte mari în bătălia politică pentru postul de președinte al Consiliului Județean. ”În sondajele realizate de noi, candidatul ALDE se situa pe primul loc, în fața celor desemnați de cele două mari partide – a dezvăluit Constantin Avram. Avem un candidat foarte bun, Maricica Luminița Coșa, pe care toată lumea o cunoaște după prestația foarte bună ca prefect al județului Bacău. Luptăm pentru președinția Consiliului Județean!” El a adăugat că, atât timp cât a ocupat această demnitate publică, ea a gestionat cu succes toate situațiile de criză apărute.
Maricica Coșa, candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Bacău: ”Sunt om al faptelor, așa cum mă știți. Nu intenționez să mă schimb absolut deloc. Și la Consiliul Județean Bacău voi fi un președinte de teren, nu de birou, exact așa cum am fost și ca prefect. Mulțumesc presei că a relatat corect, în folosul cititorilor și telespectatorilor, acțiunile mele de atunci, apelurile la colaborare între instituții, la munca în echipă, din timpul situațiilor de urgență cu care ne-am confruntat cu toții în timpul mandatului meu: inundații, incendii, pestă porcină, alunecări de teren, drumuri înzăpezite. Cei care au lucrat cu mine își amintesc că eram de găsit începând de dimineață și până noaptea târziu pe teren sau la centrul de comandă. Mulțumesc presei și pentru că m-a atenționat atunci când a considerat că puteam face și altfel unele lucruri. Le mai mulțumesc și tuturor cetățenilor județului Bacău care și-au pus semnătura pe lista mea de susținere a candidaturii. Cei cu care am vorbit mi-au spus că au semnat pentru mine pentru că am un proiect politic bazat pe problemele oamenilor. Asta în timp ce contracandidații mei la președinția Consiliului Județean împart deja funcții: ăla va fi vicepreședinte, celălalt va fi nu-știu-ce. Le aduc la cunoștință lor și celor ca ei că aceste funcții vin doar în urma votului. Iar votul e la oameni!”
Constantin Scripăț: ”Nu am nimic personal cu Cosmin Necula, dar eu îi voi lua locul”
”Și în lupta pentru Primăria Bacău avem șanse, mai ales că ne prezentăm cu un candidat cu mare experiență, actualul viceprimar Constantin Scripăț, și el situat sus în sondaje” – a arătat președintele ALDE Bacău.
În discursul său, Constantin Scripăț și-a prezentat activitatea de 27 de ani în administrația publică și a lansat un mesaj clar către alegători și colegii săi de partid:”Suntem o forță. Să adunăm această forță și să nu ne lăsăm intimidați. Iar băcăuanilor le spun să fie sa fie mult mai atenți la vot. Nu votează un partid mai mare sau mai mic, ci un cetățean care să știe să îi reprezinte. Sunt convins că vom mai avea un cuvânt de spus în politica băcăuană”.
Constantin Scripăț, candidatul ALDE la Primăria Bacău: ”Am 27 de ani de administrație. Nu mi-a fost dragă politica. Ai nevoie de ea pentru susținere. Dar niciodată nu am acceptat minciuna sau poziția ghiocelului. Chiar ca viceprimar, în actualul mandat m-am opus mașinăriei de vot a primarului, m-am disociat de el. Până la urmă, și partidul lui l-a dat afară, dar asta e altă poveste. La vot am oprit defrișarea Parcului Cancicov și transformarea în bazar, prin instalarea a 37 de chioșcuri. Votul meu împotrivă nu a mai contat însă la înființarea SSPM, o firmă a Primăriei cu o roabă și două lopeți, dar care ia toate lucrările din oraș și le dă la terți, omorând concurența. Primarul chiar are tupeu să mai ceară un nou mandat. Dacă eram eu în locul lui, nu puneam niciun afiș cu mine, pentru că faptele ar trebui să vorbească în locul primarului. Nu am nimic personal cu Cosmin Necula, dar eu îi voi lua locul.”
În final, prin reprezentanții prezenți în sală, filialele băcăuane ale PNȚCD și Uniunii Armenilor și-au declarat susținerea pentru Constantin Scripăț la funcția de primar al Bacăului.