Current track

Title

Artist


Ion Iliescu a decedat la vârsta de 95 de ani

#Postat de on august 5, 2025

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. Anunțul oficial a fost făcut de Guvernul României, care a transmis că decesul a survenit în data de 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din București, unde fostul șef de stat era internat din 9 iunie.

„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați”, se arată în comunicatul oficial.

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Iliescu#/media/Fișier:Ion_Iliescu_(2004).jpg

Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a transmis un mesaj de condoleanțe:

„Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii la cele veșnice a fostului președinte al României, Ion Iliescu. În aceste momente de durere, transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate, celor apropiați și tuturor care l-au cunoscut și prețuit.”

Potrivit unor surse guvernamentale, Executivul se va reuni în cursul serii pentru a adopta un act normativ privind organizarea funeraliilor de stat.

Ion Iliescu fusese diagnosticat, în luna iunie, cu cancer pulmonar, iar în 2 august, medicii au anunțat că starea sa de sănătate devenise critică.

Pentru gestionarea ceremoniilor oficiale, în 2024 fusese constituit un Comitet pentru organizarea funeraliilor de stat, coordonat de Cancelaria Prim-Ministrului, care s-a întrunit deja pentru pregătirea ceremoniei dedicate fostului președinte.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *