Forțele speciale poloneze vor achiziționa încă patru elicoptere S-70 Black Hawk. Modelul se află și pe masa României
#Postat de Jurnal Fm on octombrie 5, 2021
Forțele pentru Operațiuni Speciale ale Poloniei urmează să fie înzestrate cu încă patru elicotere S-70i Black Hawk, fabricate de polonezii de la PZL Mielec, parte a gigantului american Lockheed Martin.
Potrivit unui anunț făcut săptămâna trecută de Mariusz Blaszczak, ministrul apărării din Poloina, în cadrul conferinței Defence24 DAY, forțele speciale poloneze vor beneficia de încă patru elicoptere S-70i Black Hawk fabricate local.Acesta este al doilea lot după ce în 2019 s-a semnat un contract pentru patru elicooptere S-70i Black Hawk care au fost livrate deja de PZL Mielec. Contractul a stipulat elicoptere în configurația de bază și a inclus pachet logistic și instruire.
România are și ea pe masă o ofertă cu privire la achiziționarea de elicoptere S-70i Black Hawk. Nu pentru forțele speciale, ci pentru Ministerul Afacerilor Interne, în vederea înzestrării cu elicoptere medii și grele pentru misiuni maritime și terestre.
În ceea ce privește oferta S-70i Black Hawk pentru România, subiect pe care DefenseRomania l-a mai abordat în aceste luni, PZL Mielec propune 12 elicoptere Black Hawk în versiunea S-70. Este vorba despre patru elicoptere maritime și opt de uscat. Elicopterele Black Hawk pot fi folosite în misiuni precum luptă, misiuni de căutare sau salvare, evacuare, incendii, misiuni de transport și diferite misiuni medicale de urgență.
Dacă România va alege S-70 Black Hawk, cele 12 aeronave vor fi fabricate în Polonia, unde PZL a produs deja elicoptere pentru 17 clienți internaționali, începând cu anul 2010, în timp ce mentenanța se va face la noi. Pentru mai multe informații accesați defenseromania.ro