Foișor pentru oficierea căsătoriilor în Parcul „Bacovia” (Foto)
#Postat de Florin Craciun on noiembrie 2, 2021
Căsătoriile în municipiul Bacău se vor putea oficia și în afara stării civile după ce, zilele trecute, în Parcul „Bacovia” din spatele clădirii de Stare Civilă, autoritățile locale au amenajat un foișor în acest sens.

Măsura fusese aprobată încă din luna augut, de consilierii locali băcăuani, prin proiectul de hotărâre fiind anunțată o alocare bugetară de 40.000 lei. ”Căsătoria este ceva foarte serios, poate cel mai serios pas din viața de adult, alături de educația copiilor”, a scris pe pagina de Facebook viceprimarul municipiului Bacău, Liviu Miroșeanu.
”Amplasarea unui foișor în spatele Stării Civile este un proiect de suflet, dintr-un alt registru, nu doar cel al asfaltărilor sau al atribuțiilor cotidiene, uzuale. Chiar cred că este important ca cei care aleg să-și unească destinele și să formeze o familie să facă acest pas într-un loc cald și prietenos”, a declarat Miroșeanu.
Jurnal FM 