Current track

Title

Artist


Focșani-Bacău, ultimul tronson al Autostrăzii Moldovei, a primit avizul Ministerului Transporturilor

#Postat de on iunie 10, 2022

Ministerul Transporturilor anunță că astăzi a avizat, în Consiliul Tehnico – Economic, proiectul Autostrăzii Focșani – Bacău, al cărei traseu se va desfășura între Municipiul Focșani (zona de Nord-Est), județul Vrancea, la intersecția cu Autostrada Buzău – Focșani, și Municipiul Bacău (zona de Sud-Est).

Lungimea totală a traseului este de aproape 96 de km, iar autostrada va avea 3 tronsoane:

Tronsonul 1 – Focșani – Domnești Târg (35,6 km)

Tronsonul 2 – Domnești Târg – Răcăciuni (38,8 km)

Tronsonul 3 – Răcăciuni – Municipiul Bacău (24,5 km)

Proiectul prevede realizarea a 5 noduri rutiere și a 91 de poduri și pasaje. Partea carosabilă a podurilor și a pasajelor, ce vor fi realizate pe autostradă, va fi de 12 m, pentru fiecare sens de mers. Podurile amplasate pe DN și DJ, ce traversează autostrada, vor avea câte o parte carosabilă de 7,8 m.

Excepție face pasajul pe DN2, peste autostradă (km 3+972), care va avea o parte carosabilă de 14,8 m lățime, adică patru benzi de circulație, câte două, pe fiecare sens. Podurile amplasate pe DA (drumuri agricole), ce traversează autostrada, vor avea o parte carosabilă de 7 m. Pe poduri, între partea carosabilă și trotuare, vor fi prevăzuți parapeți metalici de siguranță cu nivel de protecție foarte ridicată.

Proiectul mai prevede realizarea a 101 parcele de perdele anti înzăpezire, majoritatea pe partea stângă a drumului, dar și pe partea dreaptă între km 2+800 și 4+300, km 15+000 și 20+300 și între km 64+500 și 66+200.

Autostrada Focșani-Bacău face parte din Autostrada Moldovei, A7, care va avea 314 kilometri, de la Ploiești până la Pașcani.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *