Focar de infecție chiar în buricul târgului rădăuțean. Încep Zilele Rădăuțiului, 5-7 Iulie
#Postat de ASM Agency on iulie 2, 2019
Că deh…o fi mic municipiul nostru, dar plin de istorie. La fiecare pas, dacă ești atent se pot vedea, pipăi, urme ale civilizației de altă dată din burgul nostru cu parfum austriac. Mamă ce ne mai place să ne lăudăm pe unde mergem în lume. Rădăuțiul nostru frumos, Bucovina noastră mirabilă….O fi Rădăuțiul frumos, dar prin munca oamenilor, căci locurile care mai pot respira istorie, se degradează pe zi ce trece îngreunate de indolența administrației locale ( din 1990 până astăzi ) de igrasie și alți factori naturali.
S-a mai scris despre clădirea care odinioară a găzduit încă din 1909, Primăria Comunei Orășenești Rădăuți, apoi a mai jucat rolul unui hotel, apoi…..apoi a venit Lovitura de stat din decembrie 1989, apoi….
Apoi m-am trezit, să mai pășesc pe urmele istoriei, chiar astăzi 2 iulie. Pe afară vopsit gardul, înăuntru…pășind în miros de urină, găsești câteva uși vechi, sediile unor asociațiuni, filiale, partide care au dispărut de pe eșicherul politic și uși, fără nici un afiș, siglă. În clădirea unde odinioară au pășit importante figuri ale secolulu trecut și care au făcut cinste Rădăuților, astăzi găsești praf, paianjeni, muște mari cât casa, moarte în plasa păianjenilor, coșuri cu gunoi nedebarasate, pe la etajul I, și de vrei să urci la etajul superior, pe scări praf, mizerie, sticlă spartă și un spațiu cu zăbrele, amintind de partidul cu Flacăra Violetă a lui Dan Diaconescu. Mă rog.
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
- dav
Mă gândeam, oameni buni….Oare nu s-au putut accesa fonduri europene pentru reabilitarea acestei clădiri din patrulaterul central al orașului ? Indolență și nesimțire. Bătaia de joc a tuturor celor care s-au perindat pe jilțul de primare din 1990, încoace. Trebuie să ai drag de acest oraș, ca să stai în fotoliul din mijloc. Trebuie să te zbați să înfrumusețezi fiecare clădire istorică pentru că te definește, te înnobilează. Ne-am săturat de neaveniți, nerădăuțeni care agramat încearcă să spună două-trei cuvinte la manifestările ocazionate de sărbătorile burgului. Avem nevoie de oameni dedicați acestei Cetăți..zi și noapte
Urmează Zilele Municipiului Rădăuți…dansuri, cântece, vorbe frumoase, mici și bere…Noroc de fumul de la grătare care va acoperi mirosurile din bramele și clădirile istorice, lăsate în voia sorții.
Poate într-o zi, vom fi mai atenți….pe unde pășim, prin istorie.
Iulian Iustin Melinte, Rădăuți
Jurnal FM 










