Current track

Title

Artist


Focar de Covid-19, în două centre sociale din Suceava

#Postat de on octombrie 9, 2020

Focare de Covid-19, în două dintre centrele sociale ale Fundației FARA Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică, Gabriela Băncilă, la Casa de tip familial „Sf. Nicolae” situată pe str. Luca Arbore au fost depistați pozitivi 12 beneficiari copii și 2 angajați, dintr-un efectiv total de 21 de persoane (14 beneficiari și 7 angajați).

„Aceștia vor fi evaluați clinic și paraclinic vineri, 9 octombrie, la Unitatea Primiri Urgenţe Suceava, urmând a se stabili ulterior măsuri adaptate recomandărilor medicale. Tot astăzi se va efectua dezinfecţia generală a centrului social”, a precizat Gabriela Băncilă.

De asemenea, DSP Suceava a mai anunțat că la Centrul de zi de recuperare „Emanuel” din municipiul Suceava, care aparține tot de Fundația FARA, au fost confirmați cu noul coronavirus cinci angajați. Acest centru social are 12 angajați, care asigură servicii socio-medicale de zi pentru 80 de copii cu nevoi speciale. Activitatea centrului a fost suspendată până la sfârșitul lunii octombrie.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *