Current track

Title

Artist


Fișa de feedback semestrial, prin care elevii își vor evalua și nota profesorii, publicată de Ministerul Educației

#Postat de on iunie 2, 2021

Ministerul Educației a anunțat, miercuri seara, că a fost finalizată metodologia pentru a colecta feedback-ul elevilor, fiind pregătit deja un ordin de ministru pentru publicarea în Monitorul Oficial.

  ,,Elevilor li se dă șansa să reflecteze în mod regulat asupra modului în care școală îi ajuta să se dezvolte, să crească.”, a transmis Ministerul Educației, pe Facebook.
Fișa de feedback semestrial dă ocazia elevilor să noteze activitatea profesorilor, pe o scală de la 1 la 5, în funcție de acordul sau dezacordul privind afirmațiile cuprinse în document.
. E recomandat ca feedback-ul să fie obiectiv, limbajul decent, iar opiniile exprimate să fie justificate. Această fișă este anonimă și poate fi completată electronic sau în format tipărit”.Documentul are două câmpuri cu spații de completat, în care trebuie scris numele disciplinei și al profesorului care o predă.

„Cadrul didactic căruia îi acorzi feedback predă disciplina:…….”

„Numele cadrului didactic care predă disciplina selectată:……..”

Apoi urmează o listă cu 16 afirmații, pe care elevii trebuie să le noteze, să le încadreze pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă în foarte mică măsură, iar 5 înseamnă în foarte mare măsură.

„În ce măsură ești de acord cu următoarele afirmații despre activitate la clasă?”

  • Profesorul explică clar materia
  • Profesorul îmi explică modul în care să învăț mai eficient
  • Sarcinile de lucru la clasă sunt interesante
  • Profesorul încurajează participarea tuturor elevilor în cadrul orelor
  • Profesorul încurajează cooperarea între elevi
  • Mă simt motivați să particip la această disciplină
  • Profesorul folosește tehnologia digitală
  • Profesorul explică modul în care este evaluat și criteriile de evaluare
  • Profesorul încurajează competitivitatea între elevi
  • Elevii sunt încurajați să-și exprime ideile și opiniile
  • Atmosfera este plăcută în cadrul orelor
  • Mă simt în siguranță și confortabil la această oră
  • Profesorul ia în considerare și respectă statutul elevului
  • Ritmul de parcurgerea materiei este potrivit pentru mine
  • Profesorul este interesat de starea mea de bine
  • Fac efort mare acasă pentru rezultate bune la această disciplină

Formularul include și două câmpuri pentru răspunsuri deschise, locuri în care elevii se pot exprima liber și pot scrie ce nu merge. Primul este despre cum ar vrea ei să fie la această disciplină atmosfera sau profesorul: „Mi-aș dori ca la această disciplină să…”, după care al doilea câmp este un mesaj transmis profesorului: „Dacă ar fi să spui profesorului un gând după acest semestru, care ar fi acesta?”

La final, elevul trece procentajul de ore la care a fost prezent în semestrul în care acordă feedback.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *