Current track

Title

Artist


Finanțări nerambursabile pentru românii din Diasporă

#Postat de on februarie 21, 2024

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat astăzi, 21 februarie, sesiunea de finanțare nerambursabilă pentru anul 2024. Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate pot trimite cererile de finanțare.

„Continuăm munca din ultimii doi ani, de a susține românii din afara granițelor, prin deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile. Am un angajament ferm de solidaritate, dialog și sprijin față de toți românii, menit să întărească legăturile dintre cei plecați departe de țară și cei din patria mamă. Proiectele DRP rămân direcționate către conservarea și protejarea identității românești, peste tot unde cetățenii noștri au ales să trăiască. Vă invit să accesați noul ghid destinat solicitanților de sprijin financiar și să vă implicați cât mai mult în susținerea românilor de pretutindeni!”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu.

Ghidul cuprinde șase programe de finanțare: Educație, Cultură, Societatea civilă, Mass-media, Spiritualitate și tradiție și Comunitate. În cadrul sesiunii de finanțare 2024, un solicitant poate depune cel mult două proiecte, cu condiția ca acestea să se încadreze în programe diferite.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanțare este 31 martie 2024 (inclusiv), ora 23:59, ora României.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *