Atelierele Jora – sprijin pentru tinerii muzicieni băcăuani
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 25, 2025
Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, cu sprijinul Consiliului Județean, derulează proiectul „Atelierele Jora”, inițiativă dedicată formării și susținerii tinerilor instrumentiști. Programul include o serie de cursuri de măiestrie gratuite, susținute de soliști și pedagogi de prestigiu.
În cadrul celui de-al doilea masterclass, violonistul Remus Azoiței, profesor la Academia Regală de Muzică din Londra și solist concertist al Filarmonicii băcăuane, va susține o întâlnire specială cu elevii claselor de vioară ai Colegiului Național de Artă „George Apostu” din Bacău, marți, 28 octombrie.

Pe pagina de socializare a instituției – pagina de Facebook a Filarmonicii Bacău este postat:
Filarmonica Mihail Jora Bacău: „«Atelierele Jora» reprezintă un proiect al Filarmonicii «Mihail Jora» Bacău, susținut de Consiliul Județean Bacău, care își propune să sprijine dezvoltarea tinerilor instrumentiști printr-o serie de cursuri de măiestrie gratuite, realizate de importanți soliști și pedagogi.
În cadrul celui de-al doilea masterclass, ne vom reîntâlni cu violonistul Remus Azoiței, profesor al Academiei Regale de Muzică din Londra și solist concertist al Filarmonicii «Mihail Jora» Bacău, marți, pe 28 octombrie, într-un eveniment dedicat elevilor claselor de vioară ale Colegiului Național de Artă «George Apostu» Bacău”.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/grigore-george-tocilescu-2
Jurnal FM 