Concertele lunii septembrie organizate de Filarmonica „Mihail Jora” Bacău
#Postat de Carmen Vintu on august 27, 2026
Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, alături de Consiliul Județean Bacău, pregătește pentru luna septembrie 2026 o serie de concerte și recitaluri care reunesc muzica clasică, creații ale marilor compozitori și adaptări inspirate din repertoriul internațional.
Seria evenimentelor debutează joi, 3 septembrie 2026, de la ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, cu spectacolul „When Violin Meets Guitar”. Publicul îi va putea asculta pe Natalia Pancec, la vioară, și Emilian Florentin Gheorghe, la chitară, prezentarea evenimentului fiind realizată de Vlad Andrei. Programul artistic va include lucrări semnate de Antonio Vivaldi, dar și piese cunoscute ale unor formații și artiști precum Led Zeppelin, Pink Floyd, The Beatles, Metallica, AC/DC, The Doors, Black Sabbath, Deep Purple și Queen, alături de creații ale compozitorului român Ciprian Porumbescu.
În perioada 10–13 septembrie 2026 se va desfășura Festivalul Internațional „Enescu, Orfeul Moldav”, ajuns la ediția a XLVII-a. Manifestarea va aduce în fața publicului concerte simfonice și recitaluri camerale susținute de artiști consacrați.
Joi, 10 septembrie 2026, de la ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău va avea loc un concert simfonic. Evenimentul îl va avea la pupitrul dirijoral pe Ovidiu Bălan, iar solist va fi violonistul Gabriel Croitoru. În program sunt incluse lucrări de George Enescu, George Enescu/Valentin Doni și Wolfgang Amadeus Mozart.

Vineri, 11 septembrie 2026, de la ora 17:00, la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, va fi organizat un recital cameral susținut de Mircea Călin, la vioară, și Mihai Ungureanu, la pian. Programul va cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms și George Enescu.
Sâmbătă, 12 septembrie 2026, ora 17:00, Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău va găzdui un nou recital cameral. Pe scenă vor evolua Ioana Chirilă, la vioară, și Eliza Puchianu, la pian. Publicul va putea audia creații ale compozitorilor Béla Bartók, Maurice Ravel și George Enescu.
Duminică, 13 septembrie 2026, de la ora 17:00, tot la Centrul de Cultură „George Apostu” Bacău, va avea loc un recital cameral susținut de pianistele Francesca Pellegrini și Monica Secondini. În program sunt incluse lucrări semnate de Mel Bonis, Cécile Chaminade și Marie Jaëll.
Seria concertelor lunii septembrie se va încheia joi, 17 septembrie 2026, la ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, prin evenimentul dedicat închiderii stagiunii estivale 2026. Concertul vocal-simfonic îl va avea ca dirijor pe Vlad Mateescu, iar solistă va fi soprana Maria Miron Sîrbu. Programul va cuprinde lucrări de Ruggero Leoncavallo, Vicenzo Di Chiara, Luigi Danza, Eduardo de Capua, Quirino Mendoza, Ernesto De Curtis, Georges Bizet, Pietro Mascagni, Johann Strauss, Piotr Ilici Ceaikovski, Antonín Dvořák și Leroy Anderson.
Prin această serie de evenimente, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău continuă să ofere publicului întâlniri de calitate cu muzica simfonică și camerală, promovând atât repertoriul clasic universal, cât și creațiile compozitorilor români.
Jurnal FM 