Current track

Title

Artist


Fetiță accidentată pe trecerea de pietoni, la Gura Humorului

#Postat de on ianuarie 31, 2019

          La cei șapte anișori, Maya O. știa că înainte de a traversa strada trebuie să se uite în stânga și în dreapta. Așa au învățat-o mereu ai săi părinți. Ieri, în jurul orei 15.45 a făcut la fel, la trecerea de pietoni aflată în dreptul Școlii Generale nr. 2 din Gura Humorului. Pe când traversa a fost acroșată ușor de un autoturism Daewoo Matiz, la volanul căruia se afla Iordache Muraru, în vârstă de 71 de ani, domiciliat în municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta se deplasa cu autoturismul său, pe bulevardul Bucovina din orașul Gura Humorului, cu sensul de deplasare Frasin către Suceava. Ceva nu e corect, gândi Maya. Am respectat întru tocmai indicațiile... Înseamnă că șoferul a greșit, neacordându-i prioritate micului pieton care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii.

          În urma impactului fetița a fost rănită ușor, destul cât să fie transportată la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, pentru investigații suplimentare iar șoferul a fost testat cu aparatul etilotesc. Rezultatul a fost negativ dar tot a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

          În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

                   Iulian Iustin Melinte, Suceava


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *