Festivalul „George Enescu” a fost inaugurat la 4 septembrie 1958, la trei ani de la moartea muzicianului George Enescu
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 4, 2021
Festivalul „George Enescu” este un eveniment muzical românesc de prestigiu internațional, inițiat în anul 1958 în memoria marelui compozitor și violonist virtuoz român George Enescu. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani. În anii ’80, festivalul și-a pierdut din strălucire, după ediția din 1979 având loc neregulat.
A fost reluat după Revoluția din 1989 (prima dată în 1991), iar prin Hotărârea de Guvern nr. 258 din 13 martie 2002 privind organizarea din doi în doi ani la București a Festivalului Internațional „George Enescu„, s-a stabilit actuala ritmicitate a festivalului.

De-a lungul anilor, la festivalul organizat la Ateneul Român și la Sala Radio, au participat orchestre și muzicieni de mare prestigiu, precum Filarmonica din Viena, dirijată de Herbert von Karajan, Filarmonica din Stockholm, dirijată de Sergiu Celibidache și Filarmonica din Londra, dirijată de Sir John Barbirolli.
George Enescu – Simfonia I în mi bemol major, Op. 13 • Orchestra Națională Radio, Dirijor: Horia Andreescu
Alte personalități muzicale mondiale care au participat de-a lungul anilor la festival au fost Joseph Palnciek, Claudio Arrau, Arthur Rubinstein, David Oistrah, Kurt Masur, Boris Berezovski, Antonio Menses, Jose Van Dam, Lawrence Foster. Printre personalitățile din România au fost Elena Cernei, David Ohanesian, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Ionel Pantea, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu, Elena Simionescu, Radu Lupu, Dan Grigore, Ion Kolenberg și alții.
Johann Sebastian Bach – Concerto for 2 Violins in D minor, BWV 1043 Yehudi Menuhin & David Oistrakh
La data de 22 septembrie a avut loc prezentarea în premieră națională a tragediei lirice Oedipe de George Enescu, cu tânărul David Ohanesian în rol principal, un rol care i-a marcat decisiv cariera solistică (conducerea muzicală: Constantin Silvestri, regia: Jean Rânzescu, decoruri: Roland Laub).
George Enescu – Œdipe Gloire au roi des Thébains Orquestra Simfònica de Barcelona i Nacional de Catalunya, Coro Madrigal, Cor del Gran Teatre del Liceu
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Festivalul_%E2%80%9EGeorge_Enescu%E2%80%9D
Jurnal FM 