Current track

Title

Artist


Subvenții pentru fermierii care dețin oi și capre tinere, afectați de secetă anul trecut

#Postat de on martie 4, 2025

Fermierii care dețin ovine și caprine tinere și care au fost afectați de seceta din 2024 vor putea beneficia de o nouă schemă de subvenționare, în premieră, oferită de APIA. Aceasta se adaugă schemelor clasice pentru aceste animale, fiind destinată celor care nu și-au vândut animalele, în ciuda dificultăților generate de secetă. Dosarele pentru obținerea subvențiilor trebuie depuse până pe 21 martie, iar fermierii eligibili vor primi 50 de euro pe animal, până la sfârșitul lunii aprilie.

Fermierii care dețin ovine și caprine
Fermierii care dețin ovine și caprine

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/lamb-animal-mammal-farm-292512/

Sprijinul financiar este destinat crescătorilor de tineret femel, din speciile ovine și caprine. Se referă la efectivul deținut la 31 august 2024, înregistrat în evidențele sanitar-veterinare. La momentul depunerii cererii, solicitantul trebuie să dețină cel puțin un număr egal de femele adulte, ceea ce confirmă faptul că animalele au fost păstrate.

Sursa: https://agrointel.ro/319701/cuantumuri-antz-bovine-lapte-ovine-caprine

Alte articole: https://jurnalfm.ro/cabinetul-stomatologic-de-la-spitalul-de-copii-brasov/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *