”Femeia de la țară” vinde și petarde
#Postat de Catalin Cojocaru on decembrie 18, 2020
Captură de peste 30 de kilograme de articole pirotehnice periculoase, făcută de polițiști băcăuani. O femeie a fost prinsă în timp ce comercializa materialele explozivile în comuna Agăș.

”Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, pe raza comunei Agăş, o femeie din comuna Livezi, în timp ce deținea și oferea spre comercializare, 30 de kg de articole pirotehnice, fără a fi autorizată în acest sens. Articole pirotehnice au fost indisponibilizate, iar pe numele celei în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea prevederilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.” – Cătălina Păduraru – I.J.P. Bacău
Din categoria ”Și femeile vând petarde”, un caz renumit e cel a fostei consiliere în Guvernul Dăncilă, dar și cel al lui Ponta – Dana Rozalia Varga- a fost fost prinsă de polițiști în spatele unei tarabe cu petarde. La momentul respectiv, fosta consilieră a spus că afacerea îi aparține băiatului, iar ea doar îl ajută.
Jurnal FM 