Faraoani- Bălcescu- Sărata: Rută alternativă pentru E 85 (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iulie 22, 2024
Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, s-a aflat astăzi, în teren, împreună cu doamna primar Irina Argatu, pentru a parcurge al doilea sector de drum care leagă comunele Nicolae Bălcescu și Sărata, lucrare recepționată zilele trecute.




Cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, a fost reabilitat și modernizat tronsonul Sărata-Nicolae Bălcescu- DJ 119.
S-au executat lucrări pentru refacerea totală a sistemului rutier, fiind amenajate și 28 de drumuri laterale, cu podețele aferente, podul existent a fost refăcut și a fost construit încă unul în zona Sărata. Pe toată lungimea segmentului s-au trasat marcaje și s-au montat 111 indicatoare rutiere.




Valoarea totală a acestei investiții derulate de Consiliul Județean este de aproximativ 16 milioane de lei.
“Acest tronson completează proiectul prin care a fost modernizat, în 2021, drumul care leagă comunele Faraoani şi Nicolae Bălcescu. Acum, DJ 119- Faraoani- Sărata este o variantă mult mai rapidă atât pentru locuitorii din zonă care trebuie să ajungă în municipiu, cât și pentru cei care sunt în tranzit și vor să evite blocajele de pe E85”, a precizat președintele CJ Bacău.




Tronsonul Sărata-Nicolae Bălcescu- DJ 119 a fost reabilitat și modernizat cu finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Jurnal FM 