Current track

Title

Artist


Familia Umbrărescu redeschide cel mai vechi combinat metalurgic din România

#Postat de on februarie 10, 2024

Combinatul Metalurgic de la Oțelu Roșu, județul Caraș Severin, construit pe malul Bistrei începând cu anul 1795, prinde viață, din nou, după ce intrase în ultima sa etapă de supraviețuire. Combinatul a funcționat până în anul 2012 când industria metalurgică din România a intrat pe mâna ruşilor, după care a fost cumpărat de concernul Mechel. A urmat falimentul şi datoriile de zeci de milioane de euro din care statul român a recuperat doar o mică parte.

Acum, familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu, prin fiul Alexandru, intenționează să investească aici și să redeschidă combinatul chiar în toamna acestui an.

Umbrărescu a fost convins să preia combinatul de la Oțelu Roșu, pe care rugina îl amenința de ani buni. Primarul Luca Mălăiescu a ajuns la Alexandru, fiul cel mare al lui Dorinel Umbrărescu, căruia i-a prezentat oportunitatea de a produce pe Valea Bistrei componentele metalice de care societățile familiei sale au nevoie. N-a fost deloc simplu, însă ieri a fost semnată tranzacția. Asta și datorită implicării prefectului Ioan Dragomir, care a mers personal la Ministerul Finanțelor Publice pentru a debloca o situație artificial creată în județ. Deputatul Silviu Hurduzeu a făcut la rândul său ce trebuie, iar acum Oțelu Roșu primește o nouă gură de oxigen, informează expressdebanat.ro.

„E adevărat, am vești bune. De câteva luni se încearcă preluarea sau cesionarea creanțelor de la uzina de la Oțelu Roșu. În urmă cu ceva timp, domnul deputat Silviu Hurduzeu și domnul primar Mălăiescu m-au rugat să facem o vizită la Ministerul de Finanțe, la ANAF, pentru a clarifica anumite aspecte tehnice vizavi de cesionarea creanțelor. Am reușit acest lucru și astăzi vă pot spune că s-au cesionat creanțele la combinatul de la Oțelu Roșu. Au fost adjudecate de către o firmă din județul Bacău, care devine, practic, principalul creditor al combinatului. Pe lângă cele circa 12 milioane de euro cât au costat creanțele, pe care firma s-a angajat să le aducă în termen de maximum 30 de zile, dar le va aduce săptămâna viitoare, trebuie să dispună de un capital serios pentru redeschiderea combinatului. Din câte cunosc, firma e foarte serioasă, în prima etapă va avea 100 – 150 de angajați și 300 – 400, până anul viitor”, a declarat prefectul Ioan Dragomir pentru expressdebanat.ro.

Primarul Luca Mălăiescu a ținut totul secret până astăzi, deși a trecut aproape jumătate de an de la prima întâlnire cu Alexandru Umbrărescu. Spune că s-a ferit să vorească despre redeschiderea combinatului pentru că nu a vrut să creeze speranțe deșarte. „Dumnezeu binecuvântează orașul Oțelu Roșu și ne aduce această mare, mare bucurie! În urmă cu 6 luni, prin prietenii comuni de la București, am discutat cu fiul cel mare al familiei Umbrărescu, cu Alexandru. A venit personal cu elicopterul la Oțelu Roșu, am avut o primă discuție cu el, după care ne-am întâlnit de foarte multe ori. Mulțumesc colegilor din conducerea centrală PSD, precum și lui Silviu Hurduzeu și domnului prefect Dragomir, care m-au ajutat să deblocăm combinatul. Sunt mulți oameni care s-au opus din toate puterile ca el să repornească. Am discutat ieri cu Alexandru, după ce a semnat la Reșița cesionarea creanțelor, au banii pregătiți pentru ca în toamna acestui an să iasă fum de la combinat. Familia Umbrărescu are o imagine foarte bună, e serioasă, dă dovadă de profesionalism. Asta înseamnă enorm pentru Valea Bistrei, vor fi câteva sute de locuri de muncă și am înțeles că și salariile vor fi foarte atractive.”, a comentat Luca Mălăiescu, citat de expressdebanat.ro.

 Sursa/expressdebanat.ro)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *