Expoziția „CURIOZITĂȚI DIN LUMEA CERAMICII, partea I” va fi deschisă publicului în perioada 2 – 29 septembrie 2024 la Centrul Cultural Reduta
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 4, 2024
Începând cu data de 2 septembrie, publicul brașovean este invitat să explorați fascinanta lume a ceramicii în foaierul Centrului Cultural Reduta, unde meșterul popular Drăghici Moise Theodor va împărtăși din tainele acestui meșteșug în cadrul unei expoziții interactive.
VERNISAJUL Expoziției „CURIOZITĂȚI DIN LUMEA CERAMICII, partea I” a avut loc pe 4 septembrie, la ora 13:00, urmat de un atelier demonstrativ la ora 14:00.
În cadrul expoziției, publicul a descoperit procesul de fabricație a vaselor de lut, de la simplul bulgăre de lut până la produsul finit, și veți înțelege ce înseamnă lutul. Au fost expuse materii prime utilizate în fabricarea ceramicii, cum ar fi pigmenți, oxizi, glazuri și alte minerale.
De asemenea, publicul a avut ocazia să vedeți cum sunt decorate vasele, inclusiv prin tehnica tradițională a șnurului sau șuvitatului, decorarea la roata olarului prin angobare, și să aflați povestea albastrului cobalt din Transilvania.
Expoziția vă va purta într-o lume naturală și organică, prezentând modul în care se formează vase fără roata olarului, inspirate din natură. De asemenea, veți putea vedea instrumente primitive din ceramică, precum udu drum și vase cu membrană de tip tambur.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 2 – 29 septembrie 2024.
„Sunt Drăghici Moise Theodor, originar din Rupea, județul Brașov, și sunt ceramist. Realizez obiecte utilizând diverse tehnici, cum ar fi olăritul la roată, modelarea manuală sau tehnica columbinelor (tehnica șnurului).
De-a lungul timpului, am creat atât obiecte utilitare, cât și decorative, inspirându-mă din diferite epoci, din natură, și experimentând cu diverse glazuri și mase ceramice.
Am început să modelez lutul de la o vârstă fragedă, 3-4 ani, ca pe o joacă. La 25 de ani, am avut primul contact cu un atelier de ceramică, iar la 28 de ani mi-am achiziționat prima roată de olărit. Doi ani mai târziu, în 2019, când m-am întors în orașul natal, am achiziționat primul cuptor pentru arderea ceramicii, moment care a marcat începutul formării mele ca ceramist.
Între 2019 și 2022, am urmat cursurile Școlii Populare de Artă din Cluj-Napoca și Brașov. Din 2019, îmi desfășor activitatea la Cetatea Rupea, unde organizez ateliere și demonstrații de olărit, fiind unul dintre primii meșteșugari care au revenit în această zonă după o lungă absență.”