Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de poliţistii suceveni, dosare penale ce vor fi soluţionate procedural

#Postat de on august 26, 2021

***      La 25.08.2021, în jurul orei 11:20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în afara comunei Vatra Moldoviței, un bărbat de 32 de ani din comuna Moldoviţa a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 65 de ani din judeţul Bistriţa Năsăud.

Din impact a rezultat rănirea bărbatului de 65 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

***      La 25.08.2021, în jurul orei 15:20, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Transilvaniei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un localnic de 61 de ani a surprins şi accidentat o localnică de 73 de ani, angajată în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

Din accident a rezultat rănirea femeii de 73 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

*** La 25.08.2021, în jurul orelor 21.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, un bărbat de 62 de ani din comuna Marginea a surpins şi accidentat o localnică de 22 de ani, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător.

Din accident a rezultat rănirea femeii de 22 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

*** La 25.08.2021, în jurul orelor 21:11, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 A, în comuna Marginea, un localnic de 38 de ani a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 34 de ani din judeţul Satu Mare.

Din accident a rezultat rănirea unui bărbat de 72 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului din judeţul Satu Mare şi 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din comuna Marginea, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluţionat procedural.

 

Sursa:IPJ Suceava /26 august 2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *