Evenimente rutiere cercetate de poliţiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on august 31, 2021
***În ziua de 30.08.2021, în jurul orelor 09.15 în timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din oraşul Gura Humorului, un bărbat de 48 de ani din judeţul Bihor a intrat în coliziune faţă-spate cu autoturismul condus regulamentar în faţa sa de un bărbat de 59 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care în urma impactului a fost proiectat în autoutilitara condusă de un bărbat de 21 de ani din comuna Moara.
Din accident a rezultat rănirea unei femei de 53 de ani, pasager în autoturismul condus de bărbatul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

***În ziua de 30.08.2021, în jurul orelor 12.39, în timp ce conducea autoturismul din direcția oraşul Frasin către oraşul Gura Humorului, un bărbat de 71 de ani din oraşul Gura Humorului a surprins şi accidentat o femeie de 71 de ani din oraşul Gura Humorului, angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător.
Din accident a rezultat rănirea femeii de 71 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Sursa: IPJ Suceava/ 31.08.2021
Jurnal FM 