Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 10, 2022
Vineri, 9 decembrie 2022, în jurul orei 17.15, un bărbat din municipiul Fălticeni, județul Suceava a condus autoturismul pe DN2H, având direcția de deplasare dinspre oraș Vicovu de Sus spre municipiul Rădăuți, și ajungând pe raza comunei Vicovu de Jos, jud. Suceava, a surprins și accidentat pe o femeie din comuna Brodina, județul Suceava, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea DN 2H, de la stânga spre partea dreaptă a părții carosabile, sens de mers Vicovu de Sus-Rădăuți, prin loc nepermis, pe timp de noapte, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante și prin spatele unui autoturism care se pusese în mișcare.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a femeii.
Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196 alin. (2), rap. la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul Penal.
SJU Suceava a transmis, prin purtătorul de cuvânt Dan Teodorovici, medic: „09.12: Accident rutier în cursul după-amiezii la Vicovu de Sus ( pieton lovit de autoturism ) – la UPU a ajuns o pacientă de 35 ani , transferată de la CPU Rădăuți, politraumatizată, cu șoc hemoragic, prezentând traumatism cranio-cerebral, fracturi costale multiple, contuzii pulmonare, fracturi la nivelul bazinului, fractură clavicula dreaptă, fractură deschisă la nivelul gambei drepte. A rămas internată în secția de ortopedie.”

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/ma%c8%99in%c4%83-pr%c4%83bu%c8%99ire-accident-asigurare-4652992/
La 09.12.2022, ora 19:00, o femeie de 29 ani din com. Moara, jud. Suceava, a condus autoturismul pe strada Calea Unirii, din mun. Suceava și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 33 ani din mun. Suceava.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a unei pasagere de 34 ani din sat Bursuceni, com. Stamate, precum și a conducătoarei auto de 29 ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 al. 2, 3 și 4 din C. pen.
SJU Suceava a transmis, prin purtătorul de cuvânt Dan Teodorovici, medic:„09. 12, în cursul serii – accident pe Calea Unirii – 2 victime:
– pacientă de 29 de ani, șofer, stabilă hemodinamic și respirator, policontuzionată cu traumatism cranio-cerebral minor, contuzie coloană cervicală, contuzie genunchi stâng, nu a necesitat internare.
– pacientă de 34 de ani, policontuzionată, stabilă, prezentând contuzii la nivelul coloanei cervicale, lombare și la nivelul bazinului. Nu a necesitat internare”.
Sursa: I.P.J. Suceava și SJU Suceava/10 decembrie 2022
Jurnal FM 