Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni

#Postat de on noiembrie 27, 2022

Vineri, 25 noiembrie 2022, în jurul orelor 1340, un bărbat de 30 de ani, din com. Păltinoasa, jud. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe D.C. 27 în loc. Păltinoasa, a efectuat manevra de mers înapoi și a surprins și accidentat cu partea dreaptă spate a autoturismului pe o femeie de 82 de ani, localnică, care circula pe acostamentul părții carosabile.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru a i se recolta o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările vor fi continuate de lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, cauza urmând a fi soluţionată procedural, sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 1 din C.P.

Vineri,  25 noiembrie 2022, la ora 17.05, o tânără de 23 ani din oraș Cugir, jud. Alba, a condus autoturismul pe strada Grigore Ureche din mun. Suceava și a pătruns în intersecția cu B.dul George Enescu intrând în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 28 ani din mun. Dorohoi, jud. Botoșani, pe care l-a proiectat într-un autobuz staționat. Inițial conducătorii celor trei autovehicule implicate în eveniment s-au prezentat la sediul Poliției Municipiului Suceava, unde accidentul rutier a fost soluționat procedural, iar ulterior la data de 26.11.2022, conducătorul auto de 28 ani a acuzat dureri în urma accidentului și s-a prezentat la Spitalul municipal Dorohoi pentru efectuarea unor investigații medicale. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Vătămare corporală din culpă”, prevăzută și pedepsită de art. 196, alin. 2, 3 din CP.

Sursa: I.P.J. Suceava / 256 noiembrie și 27 noiembrie 2022


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *