Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de poliţiștii suceveni

#Postat de on octombrie 15, 2021

În data de 13.10.2021, în jurul orei 11.10, în timp ce conducea autoturismul pe strada Sfântul Andrei din oraşul Vicovu de Sus, un localnic de 36 de ani nu a oprit la indicatorul cu semnificația „STOP” amplasat la trecerea la nivel cu cale ferată simplă fără bariere, la intersecția dintre strada Sfântul Andrei și strada Ștefan cel Mare, fiind acroșat de o garnitură de tren.

            Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto şi a unui pasager din autoturism.

Atât conducătorul auto cât şi mecanicul de locomotivă au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Miercuri, 13.10.2021, la ora 15:55, pe bld. 2 Gărniceri din municipiul Fălticeni, un localnic de 32 de ani a surprins şi accidentat o femeie de 31 de ani angajată în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. A rezultat rănirea femeii care a fost transportată cu ambulanţa la spital Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 Sursa: IPJ Suceava/din 14 octombrie 2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *