Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de poliţiștii suceveni

#Postat de on octombrie 14, 2021

La data de 10.10.2021, în jurul orelor 07.50, în timp ce conducea autoturismul pe bd. Bucovina, din oraşul Gura Humorului, pe banda de circulaţie nr.1, un bărbat de 59 de ani din comuna Arbore a pătruns pe banda nr.2 de circulaţie intrând în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar de un localnic de 50 de ani. Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 59 de ani şi a unei femei de 52 de ani. Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Duminică, 10.10.2021, în jurul orei 14:20, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 (E85) dinspre municipiul Suceava spre localitatea Pătrăuți, un bărbat de 69 de ani din municipiul Suceava a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune lateralo-frontală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 52 de ani din comuna Grăniceşti.Din impact a rezultat decesul conducătorului auto de 69 de ani, rănirea unei femei de 69 de ani, rănirea conducătorului auto 52 de ani şi a unei femei de 50 de ani.
 În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

În ziua de 10.10.2021, ora 16.19, în timp ce conducea autoturismul pe strada Dobrilă Eugen din municipiul Suceava, la intersecția cu strada Făgetului, într-o curbă la dreapta, un localnic de 24 de ani a pătruns pe acostamentul din partea dreaptă, unde a accidentat un localnic de 37 de ani, care se afla în poziția șezut, pe sol . Bărbatul de 37 de ani, a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

La 10.10.2021, în jurul orei 18:00, în afara localităţii Manolea, un bărbat din comuna Forăşti s-a angajat în depăşirrea autoturismului condus de un bărbat din municipiul Fălticeni, angajat în efectuarea unui viraj la stânga, intrând în coliziune cu acesta.A rezultat rănirea unei femei, pasageră în autoturismul condus de bărbatul din comuna Forăşti.
 Conducătorii auto au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul bărbatului din municipiul Fălticeni şi negativ în cazul celuilalt conducător auto . În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

Duminică, 10.10.2021, orele 16:50, în timp ce conducea motociclul pe DC66, în comuna Verești, un localnic de 21 de ani a intrat în coliziune cu autovehiculul condus în faţa sa de un localnic.Din accident a rezultat decesul bărbatului de 21 de ani şi rănirea a doi pasageri.În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Sursa: IPJ Suceava/ din 11 octombrie 2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *