Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni

#Postat de on octombrie 7, 2023

Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni –  vineri, 6 octombrie 2023, în jurul orei 10:00, un minor în vârstă de 12 de ani, din orașul Vicovu de Sus, Bivolăria, judetul Suceava, se deplasa pe bicicletă pe Str. Câmpului, pe raza orașului Vicovu de Sus, zona Bivolăria, pe direcția Strada Câmpului către Speranței iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către o femeie de 27 ani. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a minorului.

Am procedat la testarea conducătoarei auto cu aparatul alcooltest, testul indicând o valoare de 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat, iar ulterior a fost condusă la Spitalul Municipal Rădăuți unde i-a fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă” faptă prev. şi ped. de art.  196 alin. (2) din Codul penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus.

Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni

Evenimente rutiere cercetate de polițiștii suceveni

Vineri, 6 octombrie 2023, la ora 1300, un bărbat în vârstă de 64 de ani, în timp ce se deplasa în calitate de conducător auto pe DN2, din direcția municipiului Suceava spre localitatea Cumpărătura, cu autoturismul marca Opel, a surprins si accidentat pe o femeie în vârstă de 60 de ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a drumului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ iar în urma consimțământului acestuia la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou“ Suceava i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a femeii de 60 de ani, pieton.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. (2) și (3) din Codul Penal.

Vineri, 6 octombrie 2023, în jurul orei 22:30, un bărbat se deplasa pe o bicicletă pe D.C. în direcția sat Badragi spre satul Verbia, iar la un moment dat când a ajuns în apropierea satului Verbia, comuna Grămești, judțul Suceava, biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul din partea dreaptă a sensului de mers, lovindu-se în zona capului.

În  urma impactului biciclistul, a suferit leziuni ușoare la nivelul capului și a fost transportat la Spitalul de Boli Cronice Siret pentru a i se acorda îngrijiri medicale, fiind de asemenea testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Poliției Orașului Siret – Compartimentul Rutier cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă” faptă prev. și ped. de  art. 196 alin. (1) Cod Penal, cauza urmând a fi soluționată procedural.

Sursa: I.P.J. Suceava/7 octombrie 2023


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *