Current track

Title

Artist


Evenimente rutiere cercetate de către polițiștii suceveni

#Postat de on iunie 25, 2022

Vineri, 24 iunie 2022, la ora 10:00, un bărbat de 47 ani, în timp ce conducea autoturismul pe D.N 2E, în afara loc. Brăiești, com. Cornu Luncii, jud. Suceava, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un cap de pod.

În urma accidentului a rezultat decesul unui pasager de 45 ani, din mun. București și vătămarea corporală a altor 3 pasageri cu vârste cuprinse între 5 și 39 ani, toți din municipiul București.

Aceștia au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul mun. Fălticeni și la Spitalul Județean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l în aerul expirat și i s-au prelevat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ”ucidere din culpă”,  și ”vătămare corporală din culpă”.

 

Sursa foto: https://picpedia.org/handwriting/a/accident.html

Sâmbătă,  25 iunie 2022, în jurul orei 00:35, un bărbat de 30 ani, din or. Siret, conducea autoturismul pe str. Ștefan Petriceicu Vodă, din localitate, a pierdut controlul direcției de mers, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un cap de pod.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerului dreapta față, respectiv a unei minore de 7 ani, localnică.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul de boli cronice Siret unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice ” și ,,Vătămare corporală din culpă”, fapte prevăzute și pedepsite de art. 336 alin.1 și art. 196 alin. 1 din Codul Penal, cu aplicarea art. 38 alin1 din Codul Penal. cercetările fiind continuate de lucrătorii Formațiunii Rutiere Siret.

 Sursa: I.P.J. Suceava/25 iunie 2022

 

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *