O nouă tehnică avansată de evaluare a biopsiilor renale a fost implementată la SJU Suceava: evaluarea prin imunofluorescență a fragmentelor de țesut renal
#Postat de Carmen Vintu on august 12, 2023
O nouă tehnică avansată de evaluare a biopsiilor renale a fost implementată la SJU Suceava: evaluarea prin imunofluorescență a fragmentelor de țesut renal.
„Diagnosticul modern al afecţiunilor renale în premieră la SJU:
Puncţia biopsie renală este o procedură prin care se obţin fragmente mici de ţesut renal pentru a fi evaluate ulterior sub microscop. Se recomandă la anumiţi pacienţi cu afectare renală, atunci când alte teste sanguine sau urinare nu oferă toate informaţiile necesare stabilirii unui diagnostic şi unui plan terapeutic adecvat. Cele mai frecvente motive pentru efectuarea acestor investigaţii sunt proteinuria şi afectarea acută a funcţiei renale (creşterea rapidă a creatininei serice, în absenţa unei etiologii clare).

evaluarea prin imunofluorescență a fragmentelor de țesut renal
În imagine, imunoflorescența ce relevă depunere de C3 la nivelul capilarelor glomerulare
Deşi la nivelul unităţii noastre a crescut numărul de analize imunologice posibile şi s-a iniţiat anterior efectuarea puncţiei biopsie renală, făcând posibil un diagnostic de certitudine în majoritatea cazurilor investigate, doar recent a fost introdusă, pe lângă microscopia optică, şi evaluarea prin imunofluorescenţa a fragmentelor de ţesut renal. După o pregătire a medicilor anatomo-patologi ce a durat câteva luni (cursuri internaţionale, stagii de pregătire în alte centre naţionale), SJU a devenit astfel unul dintre puţinele centre din ţară ce pot efectua la acest moment o evaluare completă a biopsiei renale.
Menţionăm că Laboratorul de Anatomie Patologică, cu un colectiv condus de Dr. Andreia Botezan, şi din care fac parte Dr. Alexandrina Alexa, Dr. Georgiana Ionaşcu, Dr. Luminiţa Mireanu şi Dr. Adelina Şerban este un laborator de referinţă la nivel regional, având posibilitatea de:
1. histoprocesare a probelor tisulare prelevate în timpul intervenției chirurgicale cu stabilirea unui diagnostic în urma examenului histopatologic;
2. examen citologic din lavaj bronhoalveolar, lichid pleural sau peritoneal și din raclajul mucoaselor (col uterin) în scop diagnostic sau ca test screening;
3. imunohistochimie – ce reprezintă o etapă avansată în diagnosticare, oferind informații esențiale despre tipul histologic, localizarea cancerului, fiind astfel extrem de importantă în realizarea unui tratament personalizat.
„Pasul următor este şi adăugarea microscopiei electronice în arsenalul diagnostic disponibil; sperăm, de asemenea, să continuăm colaborarea cu alte centre de referinţă naţionale, pentru a pune bazele unui registru naţional standardizat de biopsii renale”- conf. dr. Dimitrie Siriopol medic primar nefrolog, director medical, Nefrologie.”
Sursa: Medic Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean De Urgenţă „Sfântul Ioan Cel Nou” – Suceava
Jurnal FM 