Current track

Title

Artist


Carmen Galin, actriță română

#Postat de on martie 13, 2026

Eugenia-Carmen Galin (n. 14 martie 1946, Iași, România – d. 13 martie 2020, București, România) a fost o actriță română de teatru și film.

Gala de Închidere TIFF 2016. 04.06.2016 ‪#‎TIFF‬ ‪#‎TIFF2016‬ ‪#‎TIFFMoments‬ ‪#‎Cluj‬ ‪#‎ClujulMagic‬ ‪#‎TIFFromania‬

Nuță Lucian from Cluj-Napoca, Romania – Gala de Închidere TIFF 2016

  • CC BY 2.0
  • Fișier:Gala de Închidere TIFF 2016 (26916948063) (cropped).jpg
  • Creată: 4 iunie 2016
  • Încărcată: 3 septembrie 2022

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_Galin#/media/Fi%C8%99ier:Gala_de_%C3%8Enchidere_TIFF_2016_(26916948063)_(cropped).jpg
Carmen Eugenia Galin s-a născut la Iași într-o familie de artiști.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) în 1967, ca șef de promoție, fiind studentă a profesorilor Sanda Manu, Ion Cojar, Dinu Negreanu și Mihai Mereuță. Printre colegii săi de promoție se numărau Irina Mazanitis, Ilie Gheorghe, Sybilla Oarcea, Eusebiu Ștefănescu, Mitică Popescu și Cristina Stamate. În 1966, a debutat pe scena Teatrului Mic, interpretând rolul Danielei Buzura în piesa Simple coincidențe, regizată de Ion Cojar. În cinematografie, a debutat în 1967 cu rolul din filmul Diminețile unui băiat cuminte, regizat de Andrei Blaier.

A jucat pe scena Teatrului Național din București (TNB), dar s-a retras din activitate și din viața publică în 1995, dedicându-se apoi activităților umanitare.

A murit pe 13 martie 2020, cu o zi înainte de a împlini 74 de ani.

A fost căsătorită cu regizorul Dan Pița și cu omul de afaceri Dan Schneider.

Activitate profesională

  • Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1967-1970)
  • Teatrul Național din Cluj-Napoca (1970-1975)
  • Teatrul Mic din București (1975-1990)
  • Asistent universitar la IATC (1981-1997)
  • Teatrul Național București (1990-1995)

Filmografie

  • Duminică la ora 6 (1966)
  • Diminețile unui băiat cuminte (1967)
  • Maiorul și moartea (1967)
  • K.O. (1968) – Silvia
  • Vin cicliștii (1968)
  • Drum în penumbră (1972)
  • Proprietarii (1973)
  • Ilustrate cu flori de câmp (1975) – Laura
  • Mere roșii (1976) – psiholoaga
  • Tănase Scatiu (1976)
  • Premiera (1976) – actrița Manuela Gherdan
  • Curcanii (1977), regia Virgil Bradateanu, Anca Ovanez-Dorosenco
  • Iarna bobocilor (1977) – Praxiteea
  • Profetul, aurul și ardelenii (1978) – Rebecca Waltrope
  • Ora zero (1979)
  • Bietul Ioanide (1980)
  • Labirintul (1980)
  • Pruncul, petrolul și ardelenii (1981) – doamna McCallum
  • Ana și „hoțul” (1981) – Ana Crijan
  • Saltimbancii (1981) – Fanny Ghica
  • Întunericul alb (1982)
  • Un saltimbanc la Polul Nord (1982) – Fanny Ghica
  • Povestea călătoriilor (Skazka stranstvii, 1982) – Ciuma
  • Faleze de nisip (1983)
  • Fram (serial TV, 1983)
  • De dragul tău, Anca! (1983)
  • Sezonul pescărușilor (1985)
  • Secretul lui Nemesis (1987) – B.B. Mirea
  • Zâmbet de Soare (1988)
  • Secretul armei… secrete! (1989)
  • Campioana (1991) – Lili Oprescu
  • Vinovatul (1991)
  • Telefonul (1992)
  • Trenul din zori nu mai oprește aici (film TV, 1994)

Premii și distincții
A câștigat Premiul ACIN pentru interpretare feminină pentru rolurile din filmele Saltimbancii și Ana și hoțul.
Pe 7 februarie 2004, Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D – „Arta Spectacolului”, în semn de apreciere a întregii sale activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ în slujba artei scenice.

Afilieri

  • Societar de onoare al Teatrului Național București
  • Membră UNITER
  • Membră UCIN.

Sursa: https://adevarul.ro/showbiz/film/cine-a-fost-marea-iubire-a-actritei-carmen-galin-2249549.html


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *