Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova-d. 18 octombrie 2022), critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular și președinte al al Academiei Române (1998-aprilie 2006)

În calitatea sa de președinte al Academiei Române, director al Institutului de Istorie și Teorie Literară G. Călinescu și președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, acad. Eugen Simion a inițiat ample proiecte literare și culturale, precum Opere fundamentale, cu peste 200 de volume, Dicționarul-tezaur al limbii române, Manuscrisele eminesciene, Dicționarul scriitorilor români, Enciclopedia literaturii române vechi, Dicționarul general al literaturii române.

Eugen Simion (n. 25 mai 1933, Chiojdeanca, Prahova) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.

Biografia

Anii de formare

Este fiul Sultanei (n. Moise) și al lui Dragomir Simion, moșneni având o ascendență ardelenească. A fost căsătorit cu Adriana Manea (1957–2006) și au împreună un fiu. A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, devenit Liceul „I. L. Caragiale”, astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, unde a fost coleg cu Nichita Stănescu. Între 1952 și 1957 a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din București. Printre profesorii săi se numărau Tudor Vianu, G. Călinescu, Alexandru Rosetti și Iorgu Iordan. A obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza Eugen Lovinescu, scepticul mântuit, condusă de profesorul Șerban Cioculescu (1969).

Activitatea profesională

După absolvirea facultății, a devenit cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (1957–1962), lucrând în colectivul „Eminescu”, condus de Perpessicius. În perioada 1962–1968 a fost redactor al „Gazetei literare”. Între anii 1964–1971 a fost lector universitar la Catedra de Istoria literaturii române, Facultatea de Litere, Universitatea București. A funcționat apoi, între anii 1970-1973, ca lector invitat de limba română la Universitatea Sorbonne (Paris – IV), apoi a obținut o bursă de studii în Republica Federală Germania (1974). Din 1971 a devenit conferențiar universitar, iar din 1990 profesor universitar al Facultății de Litere de la Universitatea din București. Din 2006 este director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

Activitatea culturală și publicistică

A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”. Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”. Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române. Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A scris în mod regulat la ziarul „Ziua”. A publicat peste 3.000 studii și articole în reviste de specialitate. Este coordonatorul Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, 2004–2009, un proiect grandios, care a fost atacat însă de unii critici. Din 2005, sub numele Ariergarda avangardei, ține o rubrică permanentă în revista „Cultura”. Este președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.

Opera

Volume publicate

• Proza lui Eminescu, 1964
• Orientări în literatura contemporană, 1965
• Eugen Lovinescu, scepticul mântuit – (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994)
• Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978)
• Scriitori români de azi, II, 1977
• Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), a patra ediție, 1999, 1983 – ediția în limba maghiară
• Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1996, a treia ediție, 1998, a patra ediție, 2008)
• Întoarcerea autorului, 1981; ediția a II-a, 1993); ediția a III-a, 2005
• Scriitori români de azi, III, 1983
• Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1985, ediția a II-a, 1999
• Scriitori români de azi, IV, 1989
• Moartea lui Mercutio, 1993
• Limba maternă și limba poeziei – Cazul Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1993
• Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994
• Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995
• Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997
• Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1998
• Fragmente critice, III, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1999
• Clasici români, I, Grai și Suflet & Cultura Națională, 2000
• Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, 2000
• Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III, Editura Iri & Univers Enciclopedic, 2001
• Genurile biograficului, Univers Enciclopedic, 2002; ed. a II-a, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008
• Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei, ediția a II-a, Univers Enciclopedic, 2005, ediția a III-a, Junimea, 2006
• Tânărul Eugen Ionescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2006;Editura Muzeului Literaturii Române, 2009
• Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, Iași, Princeps Edit, 2011
• Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor, București, Editura Tracus Arte, 2014

Cărți traduse în limbi străine

• Élmények kora, vallomások kora. Párizsi napló, 1983
• Imagination and Meaning. The Scholarly and Literary Worlds of Mircea Eliade, (coautor), The Seasbury Press, New York, SUA, 1984
• Die Mitte der Aufsätze zu Mircea Eliade (coautor), Suhrkamp Verlag, Frankfurt, Germania, 1984
• The Return of the Author, Northwestern University Press, Evanston, Illinois, SUA, 1996
• Le Retour de l’Auteur, L’Ancrier Editeur, Strassbourg, Franța, 1996
• Mircea Eliade, Spirit of Amplitude, East European Monographs, SUA, 2001
• Mircea Eliade, romancier, Paris, Oxus, 2004
• Le Jeune Eugen Ionescu, traduit du roumain par Virgil Tănase, Paris, L’Harmattan, 2013

Ediții

• Mihai Eminescu, Proză literară, 1964 (în colaborare cu Flora Șuteu)
• Mihai Eminescu, Poezii, 1991
• E. Lovinescu, Scrieri, vol. I-IX, 1969-1982
• Lucian Blaga, Ce aude unicornul, 1975
• Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. I-V, 1991-1992
• Tudor Vianu, Cunoașterea de sine, 1997; reed. 2000
• G. Călinescu, Fals jurnal, 1999

Referințe critice

• Ion Simuț, Incursiuni în literatura actuală, Oradea, Editura Cogito, 1994, p. 187-200
• Dicționarul esențial al scriitorilor români, București, Editura Albatros, 2000, p. 754-758
• Andrei Grigor, Eugen Simion (monografie, antologie comentată, receptare critică), Brașov, Editura Aula, 2001
• Alex. Ștefănescu, Eugen Simion, în „România literară”, 2002, nr. 17, 18
• Eugen Simion ‒70. Manual de trudire a cuvântului, București, Editura Univers Enciclopedic, 2003
• Dicționarul general al literaturii române, vol. VI, S-T, București, Editura Univers Enciclopedic, 2007, p. 205-211
• Iordan Datcu, Marile proiecte, în „România literară”, 2008, nr. 20
• Eugen Simion 80, volum îngrijit de Lucian Chișu, Gheorghe Chivu, Andrei Grigor, București, Editura Tracus Arte, 2013

Afilieri

• Membru titular și președinte al Academiei Române
• Membru al Uniunii Scriitorilor din România
• Membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei
• Membru al Academiei Regale de Științe din Danemarca
• Membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice din Franța
• Președinte al Consiliului Național pentru Certificarea Diplomelor și Certificatelor Universitare, până în aprilie 2006. Președinte al Comisiei Naționale pentru Certificarea Diplomelor și Certificatelor Universitare în domeniul Filologie, din aprilie 2006.

Premii și distincții

• Premiul Uniunii Scriitorilor i-a fost acordat de cinci ori
• Premiul Academiei Române în 1977
• Ordinul Steaua României în grad de Marea Cruce
• Legiunea de Onoare a Franței (2002).