Current track

Title

Artist


Emotionant – Suflet de salvator. Mesajul unui militar de la I.S.U. ,, Bucovina “ Suceava

#Postat de on ianuarie 23, 2019

Suflet de salvator. Mesajul unui militar de la I.S.U. ,, Bucovina “ Suceava

Părinți sunt mulți și de toate felurile. Fiecare cu felul lui de a înțelege lumea.
Locotenentul Alin Găleată, Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, a transmis un mesaj terifiant referitor la moartea fetiței de nici doi anișori intoxicate cu fum la incendiul din Salcea. Textul intitulat ,, Îngeri fără voie- În România arde un copil pe săptămână” este pe cât de cutremurător, pe cât de adevărat.

,, Anul trecut, pe 24 noiembrie, Alexandru (2 ani și 8 luni) și Alesia (1 an și 2 luni) rămâneau singuri în casă, mama lor fiind nevoită să plece după mâncare, la cantina
de ajutor social a regretatului părinte Mihai Negrea, din Vatra Dornei.
La plecare, tânăra mamă a mai pus două lemne pe foc, ca să le fie cald celor mici.
Portița sobei a rămas întredeschisă. Alesia era în pătuțul ei, iar Alexandru se juca într-un colț. La un moment dat, băiețelul a fost atras de licărirea focului, care se vedea prin portița întredeschisă. A deschis-o și a apucat de capătul neaprins al unui lemn. L-a ridicat și încântat de „lumină” s-a dus cu el spre pătuțul surorii sale, să i- l arate. Dar focul i-a ajuns la mânuță și a scăpat lemnul cu jăratec la capăt, iar așternuturile din pătuț au început să se aprindă. La întoarcere, mama și-a găsit fetița carbonizată, iar pe Alexandru cu fum și cu arsuri pe mânuță. Două luni mai târziu, pe 22 ianuarie, istoria se repetă, aproape la indigo… De această dată, la Salcea. Emanuel (2 ani și 6 luni) și Adriana (1 an și 2 luni) au rămas singuri în casă, mama lor plecând într-o altă anexă a casei să-i încălzească o sticlă cu lapte, fetiței. Camera micuță, unde locuiau cei trei, era încălzită de un termoșemineu
metalic. Alături, la distanță mică, era pus un suport pe care se uscau rufe. Știm doar că suportul cu rufe a căzut peste termoșemineul încins și materialele textile au început să ardă mocnit și cu degajări mari de fum. Cei doi copii au fost scoși în stare de inconștiență din casă de către vecinii care au văzut fumul. Aceștia au sunat după ajutor, iar personalul medical ajuns la fața locului l-au stabilizat pe băiețel.
Fetița era intrată în stop cardio-respirator, iar salvatorii au efectuat manevre de
resuscitare până au reușit să-i repornească din nou inimioara.

Avea însă arsuri pe 70% din suprafața corpului…..Împreună cu mama lor, care suferise un atac de panică, copilașii au fost transportați de urgență la UPU Suceava. De acolo, micuța Adriana, însoțită de mama ei, a plecat cu ambulanța SMURD-TIM spre Spitalul ,, Sfânta Maria” din Iași. Nu au reușit să parcurgă foarte mult din drum… Micuța a intrat iar în stop cardio-respirator, iar echipajul a reînceput manevrele de resuscitare. Cu o mamă în stare de șoc, ambulanța s-a întors la spital, la Suceava. Pe salvatori, nu i-au lăsat inima să-i spună mamei, care era și însărcinată, că inimioara îngerașului refuza cu încăpățânare să mai pornească… Și au resuscitat încontinuu… 2 ore… Abia când au ajuns în UPU, un
medic i-a spus mămicii, cu grijă, că nu se mai poate face nimic pentru Adriana. Cu arsuri pe întregul trupușor, inclusiv pe căile aeriene, cu ochișorii arși, la propriu, cu creierul probabil afectat de lipsa oxigenului, micuțului îngeraș i-a fost curmată suferința, iar Dumnezeu a trimis-o direct în Raiul Copiilor…Acolo, unde ajung toți acești ÎNGERI FĂRĂ VOIE… Însă durerea nu pleacă atât de ușor… Rămâne și lasă urme adânci… Din păcate, cei care ar trebui să învețe ceva din aceste întâmplări nu sunt sau nu vor să fie pe frecvență cu noi… Principiul de bază al lor este : ,, mie nu mi se poate întâmpla”…
Nu vă lăsați copiii singuri și nesupravegheațim mai ales când în preajma lor sunt atât de multe pericole !
E un apel și un strigăt de durere al nostru, al salvatorilor, pentru că suntem atât de des puși în postura în care să trebuiască să ne recunoaștem învinși în fața morții și să suferim lângă trupul inert al micuților îngerași…
Însă, nici nu trebuie arătat cu degetul înspre cele două mame, nevoite să se descurce singure cu pruncii, mai ales că în niciuna dintre povești nu se pomenește nimic despre tați… Familiile, prietenii, vecinii ar trebui să se intereseze atunci când știu despre un astfel de caz, cu tinere mame, fără susținere. Să le ofere sprijinul, chiar dacă ele nu îndrăznesc să-l ceară. Pentru că nu e ușor să-ți crești copiii singur… Și asta, indiferent dacă soțul este plecat la muncă peste hotare sau lipsește cu desăvârșire… Până la urmă, copiii sunt cei care au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. Pentru ei trebuie să trecem peste toate prejudecățile.
Și da, în final, statistica arată că în România arde un copil pe săptămână… Haideți să avem grijă de ei și să nu-i mai lăsăm singuri în casă pentru nimic în lume, mai ales în preajma sistemelor de încălzire.
Pentru că Flăcările Omoară Copii !”

Iulian Iustin Melinte Suceava


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *