Current track

Title

Artist


Romfilatelia lansează o nouă emisiune filatelică dedicată Mănăstirii Putna

#Postat de on august 14, 2024

Romfilatelia introduce, luni, 12 august, o emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”, dedicată tezaurului spiritual al Ortodoxiei. Emisiunea constă în patru mărci poștale și un plic „prima zi”.

emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”
Emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”

Mănăstirea Putna, fondată pe 3 septembrie 1469 de Ștefan cel Mare și locul său de odihnă veșnică, este una dintre cele mai vizitate lăcașuri de cult ale Ortodoxiei și găzduiește un muzeu valoros, cu obiecte istorice și religioase deosebite, precum manuscrise și obiecte de cult.

emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”
Emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”
emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”
Emisiune filatelică intitulată „Muzeele spiritualității. Mănăstirea Putna”

La 520 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, emisiunea filatelică comemorează această dată importantă în istoria și credința românească. Mărcile poștale ilustrează patru exponate de valoare:

  • Coroana lui Ștefan cel Mare (2 Lei), reconstituită după imagini din Tetraevanghelul de la Humor și tabloul votiv de la Voroneț, sfințită de Preafericitul Părinte Daniel în 2018.
  • Acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop (5 Lei), capodoperă a broderiei bizantine, cea mai veche piesă brodată în mărime naturală din România.
  • Cădelnița dăruită de Ștefan cel Mare (6 Lei), cea mai veche piesă de argintărie a Mănăstirii Putna, oferită în 1470 și reprezentând Ierusalimul Ceresc.
  • Ferecătura Tetraevanghelului din 1487 (22 Lei), din argint aurit și pietre semiprețioase, cu scene religioase detaliate.
  • Plicul „prima zi” reproduce scena votivă din Tetraevanghelul din 1473.

Romfilatelia mulțumește Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și reprezentanților Mănăstirii Putna pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni.

Sursa: https://www.romfilatelia.ro/ro/muzeele-spiritualitatii-manastirea-putna/

Sursa foto: https://www.facebook.com/romfilatelia/posts/pfbid0YCN6rju6uu8hPQbGHzrp5FFx25uhWrzW9b6EAMCb2qkYMwXH12j8JRb3RJJVH5Ngl?locale=ro_RO


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *