Emilia Săulea, geolog și prima femeie paleontolog din România

Emilia Săulea (21 iulie 1904, Iași – 1 aprilie 1998, București) a fost geolog și prima femeie paleontolog din România, membră de onoare a Academiei Române.

A urmat Liceul „Oltea Doamna” din Iași, pe care l-a absolvit în 1925, apoi Facultatea de Științe Naturale a Universității din Iași, finalizată în 1929, studiind sub îndrumarea profesorilor Ion Simionescu și Ion Athanasiu. S-a specializat în mineralogie și petrografia rocilor sedimentare la Basel (1932) și Paris (1934), iar în 1946 a obținut titlul de doctor în geologie la Universitatea din București, cu o teză despre recifii și faciesurile detritice ale Sarmatianului mijlociu din Podișul Moldovei.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emilia_Saulea#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Și-a început cariera universitară la Catedra de Geologie a Universității din Iași (1930–1940), apoi a predat la Universitatea din București între 1945 și 1965, discipline precum stratigrafia și geografia istorică. Din 1950, a activat în cercetare în cadrul Comitetului (apoi Institutului) Geologic, ocupându-se de paleontologia și stratigrafia formațiunilor terțiare, în special a faunei microscopice fosile din Neogenul României.

A contribuit la primul studiu românesc despre foraminiferele fosile din Miocen – Contributions à la Connaissance de la faune de l’étage Méotien (1948) – și la realizarea primului atlas litofacial al Neogenului superior din România (Hărțile litofaciale ale Neogenului superior din România, 1965).

Membră de onoare a Societății Geologice din România, a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române la 12 noiembrie 1993. În 1966, i-a fost decernat Premiul „Grigore Cobălcescu” al Academiei Române.