Emilia Lungu, învățătoare, scriitoare și jurnalistă din Banat

Emilia Lungu-Puhallo (n. 23 octombrie 1853, Sânnicolau Mare – d. 16 decembrie 1932, Timișoara) a fost o învățătoare, scriitoare și jurnalistă remarcabilă, cunoscută ca o pionieră a educației și culturii românești din Banat. Fiică a profesorului și publicistului Traian Lungu, Emilia a fost o femeie cultivată și activă în viața socială și culturală a epocii sale.

În 1872, la doar 18 ani, a fondat prima reuniune a femeilor din Banat, intitulată „Reuniunea Damelor”, iar doi ani mai târziu, în 1874, a înființat prima școală românească de fete din Banat, în localitatea Izvin. Deși nu avea pregătirea pedagogică completă la acea vreme, a fost numită învățătoare datorită educației sale solide, devenind prima femeie româncă învățătoare din Banat. Ulterior, a urmat și cursurile Institutului Pedagogic din Arad.

Mai multe detalii

Emilia Lungu-Puhallo (sau Emilia Lungu de Puhallo; 1853–1932) a fost o ziaristă, feministă și învățătoare română.

Necunoscut – Luceafărul gazette no. 7-8 (year II) from July-August 1936, available at bibliotecadeva.eu. This is a cropped version of the image on page 386.

Detalii despre permisiuni

For background information, see the explanations on Non-U.S. copyrights. Note: This tag should not be used for sound recordings.

Mai mult

• Domeniu publicvezi condițiile
• Fișier:Emilia Lungu de Puhallo.01.jpg
• Creată: Unknown, no later than 1932, when she died
• Încărcată: 7 decembrie 2024

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emilia_Lungu-Puhallo#/media/Fișier:Emilia_Lungu_de_Puhallo.01.jpg

Pe lângă activitatea didactică, Emilia Lungu-Puhallo a avut o bogată activitate publicistică, semnând articole, nuvele și schițe sub diverse pseudonime precum „Bănăţeanul Moş” sau „Bănăţeanul Călător”. A colaborat cu publicații precum Familia, Biserica și Școala, Drapelul și altele. Printre scrierile ei se numără: Fiica învățătorului, Dumineca, Vagabondul, O pildă (nuvelă împotriva alcoolismului), Niculae Tarcovnicul (dedicată lui Nicolae Filimon) sau Istoria primei școli românești de fete din Banat.

După o scurtă căsnicie cu locotenentul croat Isac Puhallo, încheiată tragic prin moartea soțului și a fiului lor nou-născut în 1891, Emilia s-a dedicat total scrisului și promovării culturii românești.

A fost decorată cu Ordinul „Steaua României” de către Regina Elisabeta pentru contribuțiile sale culturale și educaționale. A murit în 1932, la Timișoara, fiind înmormântată alături de părinții și fiul ei.

Străzi din Timișoara, Arad și București îi poartă numele.

O placă memorială a fost amplasată pe casa în care a locuit, în Timișoara.

Personalitatea ei este evocată în lucrări precum cele ale lui Aurel Cosma: Bănățeni de altă dată și Prin Timișoara de altă dată.