Jurnal FM 
Emil Racoviță, savant, explorator, speolog și biolog român
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 15, 2025
Emil Racoviță (n. 15 noiembrie 1868, Iași – d. 19 noiembrie 1947, Cluj) a fost un eminent savant, explorator, speolog și biolog român, recunoscut ca fondatorul biospeologiei — domeniul care studiază fauna subterană din peșteri și pânzele freatice. A devenit membru al Academiei Române în 1920 și a ocupat funcția de președinte al acesteia între 1926 și 1929.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Racovi%C8%9B%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:EmilRacovita.jpg
Emil Racoviță s-a născut la Iași în 1868, într-o familie de viță nobilă. Tatăl său, Gheorghe Racoviță, era magistrat și membru fondator al societății literare Junimea, iar mama sa, Eufrosina Stamatopol, era pianistă. Își petrece copilăria pe moșia familiei din Șurănești, Vaslui, și începe studiile la Iași, avându-i ca profesori pe Ion Creangă și Grigore Cobălcescu. După studii liceale la „Institutele Unite”, pleacă la Paris, unde urmează Dreptul, așa cum își dorea tatăl său, dar asistă și la cursuri de antropologie. Obține licența în drept, iar ulterior se înscrie la Facultatea de Științe a Universității Sorbona. După absolvirea acesteia în 1891, lucrează la laboratoarele Arago din cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde studiază viața subacvatică. În 1896 își prezintă doctoratul pe tema structurilor cerebrale ale viermilor policheți.
La doar 25 de ani, Racoviță devine membru al Societății Zoologice din Franța. În 1897, este recomandat să participe la Expediția Antarctică Belgiană (1897-1899), condusă de Adrien de Gerlache, la bordul navei Belgica. Expediția avea caracter internațional, având în echipaj și pe celebrul explorator Roald Amundsen. În Antarctica, Racoviță efectuează numeroase observații asupra florei și faunei locale. A fost primul naturalist care a studiat viața animală într-o strâmtoare din regiune, botezată „Belgica”. Studiile întreprinse în timpul expediției au dus la publicarea a 60 de volume științifice, constituind o contribuție majoră la cunoașterea ecosistemelor polare.
În 1920, Racoviță este invitat la Universitatea din Cluj, unde înființează primul Institut de Biospeologie din lume. Fascinat de ecosistemele subterane după descoperirea unor noi specii de crustacee în peștera Cueva del Drach din Mallorca, decide să se dedice studiului ecosistemelor din peșteri și renunță la cercetările oceanologice. Publică prima lucrare fundamentală în acest domeniu, „Essai sur les problemes biospeologiques” (1907), și inițiază programul internațional „Biospeologica”.
În timpul Dictatului de la Viena (1940), când Clujul intră în administrația ungară, Racoviță se mută temporar la Timișoara, iar prietenul său, Alfred Chappuis, preia conducerea institutului. După reintegrarea nordului Transilvaniei în România, Racoviță revine la Cluj cu dorința de a reorganiza institutul, dar moare în 1947 la vârsta de 79 de ani.
În timpul expediției antarctice, Racoviță studiază comportamentul și adaptările biologice ale balenelor, pinguinilor și altor specii polare. Rămâne cunoscut pentru descrierea speciei „balena cu cioc”.
Funcții deținute
- Senator, reprezentant al Universității din Cluj (1922-1926)
- Rector al Universității din Cluj (1929-1930)
- Președinte al Academiei Române (1926-1929)
- Director al Institutului de Speologie (1920-1947)
Opere Selective
- „Essai sur les problemes biospeologiques” (1907)
- Cétacés. Voyage du S.Y. Belgica en 1897-1899 (1903)
- Speologia. O știință nouă a străvechilor taine subpământești (1927)
- Evoluția și problemele ei (1929)
Emil Racoviță rămâne o figură de referință în știința românească și mondială, aducând contribuții fundamentale în biologie, speologie și ecologie, fiind un pionier în studiul vieții subterane.
