Emil Manu, critic, istoric literar și poet român, autor de monografii și al Istoriei poeziei române moderne
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 9, 2025
Emil Manu (născut Emil Cismărescu) s-a născut la 9 octombrie 1922, în satul Manu, comuna Isvorăl (azi comuna Tâmna), județul Mehedinți, într-o familie de țărani. Tatăl său, Ion Cismărescu, și mama sa, Ioana, l-au crescut în spiritul muncii și valorilor tradiționale. Între 1929 și 1934, Emil a urmat școala primară în satul natal, iar din 1934 până în 1942, a frecventat Liceul „Traian” din Drobeta-Turnu Severin.
După liceu, între 1942 și 1946, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie, precum și pe cele ale Facultății de Drept din București. În 1973, și-a susținut doctoratul în filologie cu o teză despre Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Manu#/media/Fi%C8%99ier:Emil_Manu.jpg
Între 1947 și 1954, Emil Manu a predat ca profesor secundar la Baia de Aramă și Drobeta-Turnu Severin. În 1955, a fost numit cercetător și secretar științific la Societatea de Științe Filologice din București. În 1958, a fost arestat și condamnat pentru „huliganism” politic și „uneltire” împotriva orânduirii socialiste, fiind închis la Jilava și în lagărul de muncă forțată de la Peninsula până în 1962. După eliberare, a lucrat ca muncitor necalificat pe un șantier de construcții.
În 1964, a devenit redactor-documentarist la Editura Muzicală, iar în 1967 a câștigat prin concurs un post la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, unde a lucrat ca cercetător științific până la pensionare, în 1982. Emil Manu a fost membru titular al Uniunii Scriitorilor din România și veteran de război cu grad de maior. A fost căsătorit și a avut trei copii, toți deveniți medici.
De-a lungul carierei, Emil Manu a publicat numeroase lucrări, printre care volume de poezie precum Incunabule (1969), Ceremonia faianțelor (1971), Ora magnoliilor (1975) și Vesperalia (1980), dar și proză, precum Mica eroică (1970) și Poveștile de la ora șapte (1983). A scris lucrări de critică și istorie literară, incluzând monografii dedicate lui Traian Demetrescu și Dimitrie Stelaru, și a abordat teme variate în eseuri precum Prolegomene argheziene (1968) și Sinteze și antisinteze literare (1975).
A fost de asemenea autorul unor ediții critice și traducător, contribuind la editarea unor opere importante, precum traducerea din Rainer Maria Rilke, Rodin. Utopia nopții (1998), pentru care a primit Premiul Academiei Române.
Printre distincțiile sale se numără Medalia de participant la cel de-al Doilea Război Mondial și Premiul special al Uniunii Scriitorilor pentru întreaga activitate, acordat în anul 2000.
Jurnal FM 