Elevii din Târgu Ocna au aflat de la polițiști care sunt efectele violenței și a bullyingului (Foto)
#Postat de Florin Craciun on decembrie 18, 2024
Teme de actualitate, cum ar fi cea a bullying-ului, de prevenire a faptelor de violență, dar și modul de respectare a regulilor de circulație le-au fost prezentate elevilor Școlii nr.1 din Stațiunea Târgu-Ocna, în cadrul unei activități de prevenire desfășurată de polițiștii din localitate.

Astfel, elevii au aflat care sunt consecințele săvârșirii de fapte contravenționale sau penale, care sunt efectele violenței și a bullyingului, precum și care sunt consecințele unor decizii greșite.
“A fost o întâlnire antrenantă în care polițiștii au răspuns la toate întrebările și curiozitățile elevilor și au primit în schimb interpretarea unor colinde de către cei mici”, precizează reprezentanții IPJ Bacău.
Activitatea s-a desfășurat cu participarea a 40 de elevi și a două cadre didactice.