Elevi din Bacău primiți cu ospitalitate în Grecia – Schimburi culturale si proiecte inedite
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 30, 2019
În perioada 8-12 aprilie a avut loc prima mobilitate cu elevii în cadrul Proiectului Erasmus+ KA 229 „Open a door to digital world: Web 2.0 Tools”, derulat de Școala Gimnazială „Dr. Alexandru Șafran” Bacău, în perioada 25 septembrie 2018-25 august 2020.
Mobilitatea cu elevii a fost organizată la școala „2 nd Primary School of Stavroupoli”, din Salonic, Grecia, în perioada 8-12.04.2019. La acestă mobilitate au participat câte 2-3 profesori care au reprezentat școlile partenere în acest proiect.
Școala a fost reprezentată de către directorul școlii, prof. Vrînceanu Irina-Carmen, prof. dr. Cojocaru Mihaela – coordonatorul proiectului, prof. Goșman Cristina-Oana și de către elevele: Vrînceanu Daria, Rotaru Ruxandra, Durubală Alessia, Pintilescu Raluca, Hanganu Maria și Mitrofan Anastasia.
În fiecare zi s-au organizat workshop-puri, vizite culturale și s-au purtat discuții cu privire la programul mobilităților care urmeaza să se desfășoare în acești doi ani școlari.
Astfel, prima zi a oferit tuturor participanților ocazia de a cunoaște echipa managerială a școlii gazdă, membri ai corpului profesoral participanți la acest proiect, spațiile școlare prin efectuarea unei vizite ghidate și am fost plăcut impresionați de un frumos program artistic. Tot în prima zi, atât elevii cât și profesorii au învățat să folosească programul web 2.0 tool Kizoa, această zi încheindu-se cu o vizită culturală.
A doua zi a fost una intensă, câte un profesor din fiecare țară prezentând material despre școlile implicate înproiect, despre orașul de unde provine dar și despre țara lor, continuând cu o vizită la primăria din Salonic, unde autoritățile i-au primit cu mare căldură. Elevii din cele 4 țări: România, Polonia, Lituania și Turcia au fost invitați să-și petreacă cateva ore în familiile elevilor din țara gazdă, fiind astfel o experiență inedită.
A treia zi a început cu o repetiție a programului care a fost prezentat în cadrul Festivalului scolar al orasului Salonic. Festivalul a avut loc pe scena Teatrului din Salonic, unde au participat atât autoritățile din acest oraș, elevi și profesori din cele 5 țări, dar și familiile elevilor din Grecia. Fiecare țară a avut de prezentat 3 momente artistice. Participarea la acest festival fiind un real succes pentru elevii din Romania care au prezentat un frumos program artistic imbricate in costum traditional romanesc.
A patra zi de proiect a cuprins un program de lucru cu elevii utilizand Kahoot si o vizita culturala în orășelul Vergina, din nordul Greciei, fosta capital a Macedoniei. Am avut parte de o vizită interesantă în faimosul muzeu din Vergina, unde am văzut mormintele regilorMacedoniei si multe vestigii istorice importante pentru istoria zonei, un muzeu de real interes pentru elevii si profesorri
Ultima zi din cadrul acestei mobilitati a debutat cu un atelier de lucru pentru alt instrument web 2.0, si anume Quizlet, atât pentru profesori cât și pentru elevi.
In partea a doua a activitatii s-a discutat despre viitoarele mobilități cu elevii care vor avea loc în Polonia (mai 2019) și în România (septembrie 2019), despre programul care se va desfășura acolo, dar și despre temele de lucru pentru urmatoarea mobilitate: selectia pentru logo-ului proiectului si prezentarile realizate in Kozoa pentru a fi prezentate in Polonia si incaracate pe platforma etwinning a proiectului.
Mobilitatea s-a încheiat prin înmânarea certificatelor atât pentru elevi cât și pentru profesori, un frumos program cultural si o vizita in partea litorala a orasului.
Consideram ca aceasta mobilitate si-a atins obiectivele propuse si a reprezentat o reala oportunitate pentru elevii si profesorii participanti de a dobandi noi abilitati privind utilizarea noilor instrumente web 2.0, o mai buna cunoastere a echipelor de proiect si a sistemelor educationale a tarilor partenere. Acest proiect este finanțat cu susținere din partea UE, prin Programul Erasmus+.
Jurnal FM 