Current track

Title

Artist


Elena Daniela Cârlan (n. 18 septembrie 1980, Sibiu) este o atletă română, specializată pe marș în trecut, acum pe alergare de distanță

#Postat de on septembrie 18, 2021

Carieră

Elena Daniela Cârlan s-a apucat de atletism la vârsta de 12 ani, după o prezentare la școală. A practicat mai întâi toate disciplinele atletice, apoi s-a specializată pe marș. În anul 1999 a devenit vicecampioană europeană de juniori la proba de 5.000 marș. A participat la proba de 20 km marș din cadrul Jocurilor Olimpice din 2004, clasându-se pe locul 37.

În anul 2005 și-a schimbat proba, din lipsa unor perspective financiare la marș, și a ales să concureze în probele de alergare pe distanțe mari. Primul rezultat notabil l-a obținut la Maratonul de la Berlin din 2008, clasându-se pe locul 9 cu timpul de 2:36:18. A cucerit titlul național în această probă în 2009, 2010 și 2011. În 2012 s-a transferat la CSM Zalău, după ce a fost legitimată timp de trei ani la CSM Onești. În 2014 a fost rănită la gambă după ce a fost atacată de maidanezi în timp ce se antrena în parcul Sub Arini din Sibiu, apoi a suferit dureri la mușchii fesieri.

În anul 2015 a reușit timpul de 2:43:38 la Maratonul de la Cracovia, îndeplinind baremul de calificare la Jocurile Olimpice din 2016 de la Rio de Janeiro. Totuși, rezultatul a fost refuzat inițial de Federația Română de Atletism, pe motiv că nu făcea parte din lotul olimpic așa cum este prevăzut în regulamentul național.[5] În cele din urmă a fost inclusă în programul de pregătire olimpic.

Realizări

An Competiție Locație Poziție Eveniment Note
1999 Campionatul European de Juniori 2 5000 m marș 21:46,15
2004 Jocurile Olimpice de vară din 2004 Atena 37 20 km marș 1:37,14
2008 Maratonul de la Berlin Berlin 9 Maraton 2:36:18

 

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniela_C%C3%A2rlan


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *